[ X ]
Cursul postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale a ajuns la a cincea promoţie
20 Aprilie

Ceremonia de absolvire a Cursului postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale a avut loc astăzi la Ministerul Apărării, transmite CURENTUL.

În cadrul activităţii, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, a înmânat celor 35 de reprezentanţi ai mediului academic, demnitari de stat, funcţionari publici (inclusiv cu statut special), reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, instituţiilor de presă şi societăţii civile, membri ai partidelor politice diploma şi insigna de absolvent al Cursului.

Generalul de brigadă Igor Cutie a menţionat importanţa studiilor atât pentru personalul militar, cât şi cel civil, implicat în elaborarea politicilor de securitate şi apărare a statului. „Pentru Ministerul Apărării şi corpul de comandă al Armatei Naţionale este esenţial ca sectorul pe care-l gestionăm să fie cât mai cunoscut şi înţeles de opinia publică. Iată de ce, am organizat vizite de documentare în unităţile militare şi am transmis, într-o formă cât mai accesibilă, informaţia relevantă privind procesul de reformă, obiectivele şi provocările în domeniu”, a spus Igor Cutie.

La rândul său, ataşatul Apărării al României, colonel Cristi Ladaniuc, absolvent al Cursului postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale, a apreciat profesionalismul cadrelor universitare de la academie şi a celor invitaţi – membri ai corpului diplomatic, precum şi experţi, care prin prestaţia lor au adus plus-valoare studiilor.

„Acest curs ne-a schimbat cumva perspectiva vizavi de problema securităţii naţionale şi ne-a ajutat să înţelegem că fără a integra acest domeniu în sistemul oricărei ţări nu putem avea rezultate”, a spus colonelul Ladaniuc.

Potrivit prorectorului Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, locotenent-colonel (r) Igor Sofronescu, studiile, care s-au desfăşurat în perioada ianuarie-aprilie curent, au avut ca obiectiv familiarizarea funcționarilor publici și a militarilor din organele centrale de conducere militară cu problemele actuale ale securităţii naţionale şi pregătirea acestora pentru îndeplinirea atribuţiilor de conducere în instituții responsabile de securitatea și apărarea națională.

Sursa a specificat că programul de studii a cuprins subiecte cu privire la sisteme și doctrine politico-militare, buna guvernare și conducere strategică, securitate naţională şi internaţională, război informaţional, drept internațional umanitar, relaţii civil-militare şi alte teme relevante.

Locotenent-colonelul Sofronescu a adăugat că, în premieră, doi diplomaţi militari – ataşaţii apărării din România şi Ucraina – au optat pentru studii în cadrul cursului respectiv. De asemenea, pentru prima dată, studenţii au efectuat vizite de documentare la instituţiile de învăţământ militar de la Braşov, Bucureşti şi Odessa.

Cursul postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale, organizat de Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, este la a cincea promoţie.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților