Serviciile electronice prestate de Agenția Servicii Publice sunt printre cele mai des accesate e-servicii ale instituțiilor din țară. Din totalul de 40 de servicii ale ASP disponibile online, cel mai des sunt accesate cele din domeniul cadastrului, transmite CURENTUL.
De la începutul anului curent și până în prezent au fost înregistrate circa trei milioane de accesări pentru verificarea datelor din Registrul Bunurilor Imobile. Acest serviciu este gratuit și oferă cetățenilor posibilitatea de a vizualiza oricând datele despre bunurile imobile pe care le au în posesie și care sunt înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.
Un alt e-serviciu care se bucură de popularitate vizează eliberarea duplicatului certificatului de naștere. Aproximativ 30 de mii de cereri au fost înregistrate on-line în decursul acestui an. Duplicatele certificatelor de stare civilă au aceeaşi valoare juridică ca şi certificatele eliberate la momentul înregistrării actului de stare civilă. Duplicatul se eliberează în cazul deteriorării sau pierderii certificatului precum și la solicitarea certificatului de model nou în legătură cu transcrierea acestuia în grafie latină.
Printre cele mai des accesate servicii electronice au fost cele de verificare a datelor personale IDNP de către persoanele fizice cu 25 de mii de accesări în acest an și cele de verificare a numărului de înregistrare IDNO al persoanelor juridice cu 3 400 de accesări. Serviciul electronic de verificare a datelor IDNP permite solicitantului să acceseze în regim online anumite informații din Registrul de Stat al Populaţiei, iar cel de verificare a IDNO permite persoanelor juridice să obțină date din Registrul de Stat al Unităţilor de Drept.
Pentru a solicita serviciile electronice ale ASP, doritorii pot depune cererile online utilizând semnătura electronică, mobilă sau buletinul de identitate electronic. Pentru aceste servicii nu sunt percepute taxe suplimentare. Precizăm că o parte din serviciile electronice ale Agenției Servicii Publice sunt prestate gratuit. De exemplu: verificarea statutului documentului, vizualizarea datelor cu caracter personal, verificarea disponibilităţii plăcii de înmatriculare, informații despre vehicul, informații din Registrul Bunurilor Imobile ș.a. Lista completă a serviciilor electronice și descrierea detaliată a acestora pot fi găsite pe site-ul Agenției.
Cristina Parfeni