Cunoscutul om de afaceri Alec Ignat și-a lansat blog – https://alecignat.md/. El a mărturisit că a făcut acest pas a urmare a mai multor sugestii primite în acest sens, dar și a unui amplu proces de reflecţii pe care le-a avut la acest subiect, informează CURENTUL.
„Am decis să comunic cu cei care mă cunosc, dar şi cu cei care nu mă cunosc şi prin intermediul acestei platforme.
Necesitatea unei comunicări pe această cale a ieşit în evidenţă în special în acest an, când domeniile în care activez au trecut prin serioase perturbări şi deseori constatam că cei din jur nu prea înţelegeau esenţa lucrurilor ce aveau loc. De aceea, îmi propun ca prin intermediul blogului meu să vin de fiecare dată cu acele informaţii, analize de care oamenii au nevoie pentru a înţelege mai bine procesele în vâltoarea cărora suntem prinşi cu toţii.
Nu ştiu cum alţii, dar eu consider că e corect ca cetăţenii să ştie în cele mai mici detalii care e situaţia de pe piaţa produselor petroliere, de pe piaţa transporturilor internaţionale, de pe piaţa deservirii camioanelor TIR şi a comercializării cauciucurilor etc.”, a declarat omul de afaceri, în postarea privind lansarea blogului.
Alec Ignat a spus că-și asumă angajamentul de a deschide parantezele or de câte ori va fi nevoie astfel încât domeniile în care este implicat să fie maximal transparente şi pe înţelesul tuturor. De asemenea, și-a propus ca, prin intermediul acestui blog, să promoveze ideile, propunerile, viziunile pe care le are, în speranţa că ele vor fi utile inclusiv factorilor de decizie.
„Sunt ferm convins că părerea mediului de afaceri trebuie să fie una importantă pentru factorii de decizie, de aceea, noi, reprezentanţii business-ului, suntem într-un fel obligaţi să folosim orice oportunitate existentă în acest sens.
Vă voi fi recunoscător dacă pe parcurs veţi veni cu sugestii şi propuneri pentru a face cât mai eficientă platforma www.alecignat.md”, a notat businessmanul.
Cristina Gurez