Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a micșorat recent tariful mediu la gazele naturale până la 4128 lei (fără TVA). Cu demersul respectiv s-a adresat câteva săptămâni în urmă SA „Moldovagaz”, și drept temei a servit micșorarea prețului mediu de achiziție de la 178 până la 148 dolari SUA. Despre structura tarifelor, formarea acestora și periodicitatea corectărilor – în interviul membrului Consiliului de Administrație și șefului Direcției economico-financiare a întreprinderii Alexandr Șevciuc.
Care este structura tarifului mediu la gazele naturale?
Tariful mediu de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali include prețul de achiziție, precum și cheltuielile de furnizare, transport, distribuție și rentabilitatea furnizorului. La cifra finală urmează să fie adăugată și cota TVA în mărime de 8%.
O parte covârșitoare a tarifului, sau 63%, revine prețului de achiziție, care constituie 2582 lei. Acesta este calculat pe baza prețului mediu anual de achiziție în dolari SUA și cursului mediu de schimb anual. În cazul tarifului pentru anul 2020, acesta este stabilit la nivelul de 17 lei 37 de bani pentru un dolar SUA, fiind aplicat prețul mediu anual de achiziție în mărime de 148,61 pentru o mie de metri cubi, inclusiv cheltuielile de transport până la hotarul țării.
Cele 37% rămase la ce se referă?
Această sunt anume cheltuielile de furnizare, transport, distribuție și rentabilitatea furnizorului, despre care am vorbit mai sus. Cele mai impunătoare componente sunt transportul și distribuția gazelor naturale. Costul anual al serviciului de transport per total constituie 257,1 milioane de lei sau 251,67 de lei pentru o mie de metri cubi și acesta este păstrat la nivelul aprobat de către ANRE în luna decembrie 2019.
Dacă e să vorbim despre serviciul de distribuție a gazelor naturale, atunci tariful mediu este păstrat la nivelul aprobat de către ANRE în anul 2018. Acesta este recalculat reieșind din schimbările volumului gazelor naturale în 2020 și este fixat la nivelul de 1 miliard 128 milioane de lei.
Ce reprezintă devierile tarifare?
Devierile tarifare reprezintă o parte componentă a corectării veniturilor întreprinderilor din sectorul de gaze pentru anul de referința, care exercită activitatea sa pe baza tarifelor reglementate. Acestea apar ca rezultat al decalajului dintre parametrii financiari prognozați la calcularea tarifelor și cei înregistrați de facto.
Cu alte cuvinte, e vorba despre diferența dintre veniturile reglementate ale operatorilor sistemului de gaze naturale, fie de furnizare, transport fie de distribuție, și venitul obținut în realitate. În cazul în care veniturile nu sunt obținute pe deplin, se formează devierile negative, care sunt incluse în tarif cu scopul compensării treptate.
Totodată, dacă întreprinderea a obținut un surplus de venituri, spre exemplu în cazul creșterii volumelor prognozate de furnizare a gazelor naturale, acestea se consideră devieri pozitive și urmează sa fie excluse din tarif pentru perioada următoare.
Cu ce periodicitate furnizorul este în drept să se adreseze la ANRE cu solicitarea de revizuire a tarifelor?
Conform metodologiei în vigoare, la începutul fiecărui an, operatorii de rețea și furnizorii gazelor naturale, care activează pe baza tarifelor reglementate, prezintă Agenției calculele tarifelor pentru anul ce vine.
În Republica Moldova, din păcate, în ultimul deceniu s-au atestat practici departe de cele mai bune. În primul rând, această afirmație este legată cu faptul că ANRE nu a aprobat la timp cheltuielile de bază pentru serviciul de furnizare și distribuție a gazelor naturale pentru anul 2014. Acest lucru a avut loc doar în luna august 2019, cu puțin timp înaintea expirării valabilității metodologiei precedente.
Actualmente, situația se schimbă. La începutul anului curent a fost aprobată Metodologia de calcul și aplicare a tarifului de transport a gazelor naturale, conform căreia cheltuielile de bază a operatorului de rețea au fost prezentate la ANRE pentru aprobare. Până la sfârșitul anului urmează să fie aprobate noile metodologii tarifare pentru distribuția și furnizarea gazelor. Imediat după aprobarea acestora, noi ne vom adresa la Agenție cu periodicitatea, stipulată în legislație, pentru actualizarea tarifelor.
Operatorii de rețea și furnizorii de gaze naturale pe baza tarifelor reglementate sunt în drept să se adreseze la Agenție cu solicitarea de revizuire a tarifelor și în cazul unor factori obiectivi, care nu pot fi controlați de întreprinderile de gaze. Aici poate fi vorba despre schimbarea bruscă a prețurilor de achiziție a gazelor naturale sau energia electrică, fluctuațiile pronunțate a cursului de schimb al monedei naționale, apariția unor acte legislative sau normative, care duc la majorarea cheltuielilor de furnizare, distribuție, transport și alte servicii.
Drept consecință, apar premise, care justifică o astfel de revizuire și care duc la apariția devierilor în proporție de peste 5% a cheltuielilor anuale ale operatorilor de transport și sistemelor de distribuție, și peste 3% a cheltuielilor anuale ale furnizorului de gaze naturale.
Anume astfel și a procedat SA „Moldovagaz” în anul 2020, când devierile pe capitolul prețului gazelor a ajuns în septembrie la 3%. Drept urmare, noi ne-am adresat la ANRE pentru revizuirea tarifelor.
Având în vedere faptul că gazele naturale sunt importate, iar veniturile în lei sunt convertite în dolari pentru achitarea livrărilor, în tarif este inclus și cursul mediu anual de schimb. În cazul schimbării bruște, cum a fost în anul 2015, apar oare premise suplimentare pentru revizuirea tarifului?
Furnizorul, în cazul apariției devierilor de preț sau de curs valutar în proporție de peste 3%, este în drept să solicite revizuirea. Există și cea de-a doua componentă, care presupune și procesul propriu zis de convertire a valutelor.
Acest indicator demonstrează eficiența financiară la achiziționarea valutei. Potrivit ultimului act de verificare din partea ANRE, care a fost aprobat în anul curent, toate operațiunile SA „Moldovagaz” de achiziționare a valutei în perioada anilor 2016-2019 au fost recunoscute drept eficiente.
În cazul în care operatorul de rețea nu este de acord cu decizia regulatorului privind tarifele, este oare acesta în drept s-o conteste și cine este mediatorul în astfel de situații?
Orice decizie poate fi contestată. Totodată, există practica depunerii contestațiilor, însă nu sunt înregistrate cazuri de câștig în astfel de situații, când n-am fost de acord cu tarifele. Problema are mai multe componente și principala vizează procedurile juridice. E vorba despre milioane de lei și astfel de cazuri durează ani de zile. La momentul pronunțării deciziei, de obicei, deja este aprobat un tarif nou și suma respectivă, care nu a fost primită în perioada precedentă, se include în calculul devierilor tarifare.
Noi cu strictețe ne conducem de metodologie și când s-au aprobat ultimele două tarife, a fost atestată o diferență foarte nesemnificativă dintre calculele noastre și tariful, aprobat de ANRE. Anul curent am prezentat tariful mediu în mărime de 4130 de lei, iar cel aprobat a fost în mărime de 4128 de lei. Diferența, după cum se vede, este nesemnificativă.
Dacă vor fi comparate tarifele la gazele naturale în țările CSI și a Europei, pe ce loc în acest clasament s-ar fi situat Republica Moldova?
În cazul țărilor CSI urmează să fie luate în calcul două componente – prețul gazelor naturale propriu zis și prețul serviciului de furnizare, transport și distribuție. La capitolul prețului mediu anual al gazelor naturale Moldova se bucură de cele mai avantajoase condiții, cu excepția țărilor care extrag gazele, cum ar Rusia, Kazahstan și altele, unde sunt aplicate tarife compensate, cum ar Belarus. În total însă, formula de achiziționare a gazelor naturale pentru Republica Moldova este cea mai avantajoasă.
În cazul costului serviciului de transport, distribuție și furnizare a gazelor, situația arată altfel. În Moldova acesta nu este cel mai mic, calculat la unitatea de gaze furnizate. Totodată, dacă e vorba despre sine costul de deservire a unei unități de utilaj, cum ar fi un kilometru de rețea, un punct de reglare-măsurare a gazelor etc, în Moldova acesta este comparabil chiar și cu Federația Rusa.
Costul relativ ridicat al unei unități a volumului de gaze vândute are mai multe componente, în primul rând, rețelele și mentenanța acestora. Multe dintre ele au fost construite în anii 80-90 și sarcina lor nu este uniformă. În Moldova sunt sate cu rețele construite în anii 70, potențialul cărora este cu zece ori mai înalt decât necesitățile maximale ale localităților respective. Drept urmare, deservirea acestor rețele pentru compania de distribuție este mult mai scumpă decât dacă utilajele aferente și diametrul țevii ar fi mai mic.
Cea de a două componenta se referă la consumatorii de gazele naturale. În Republica Moldova este foarte înaltă ponderea consumatorilor casnici, iar în Rusia sau Ucraina predomină consumul de către întreprinderile care activează anul întreg. Anume din acest considerent la noi sunt relativ scumpe serviciile de transport si distribuție.
La fel, există problema tranzitului, însă noi conlucrăm activ cu traderii din Ucraina și România. Noi ne străduim sa-i cointeresăm în folosirea tronsonului nostru, să prognozăm volumele anuale solicitate din partea lor și astfel să calculăm tarife competitive, care în perspectivă pot duce la micșorarea suplimentară a prețurilor pentru consumatorul din Republica Moldova.
Regulatorul aprobă câteva tipuri de tarife, inclusiv pentru rețelele de presiune joasă, medie și înaltă. Și pentru rețelele de presiune înaltă tarifele sunt cele mai mici. Prin ce se explică?
Acest lucru se explică prin schema tehnologică de distribuție a gazelor, care la ieșire din sistemul de transport nimerește în rețeaua de presiune înaltă. Ponderea acestor rețele, precum și a punctelor aferente de distribuție a gazelor, nu este foarte înaltă și atinge cifra de 15%. Mai mult, prin aceste rețele trece întregul volum de gaze naturale, care ulterior este distribuit în rețelele de presiune medie și înaltă. Drept urmare, se aplică principiul „Volum mai înalt, preț mai redus”.
Totodată, ponderea rețelelor de presiune medie este mult mai mare. Sunt regiuni, unde prin intermediul acestora sunt gazificați și consumatorii casnici, spre exemplu, în orașul Bălți. Astfel, cheltuielile de ordin tehnic sunt mai mari, iar volumul gazelor este mai mic, ceea ce și duce la scumpirea tarifului.
Și, în final, ponderea rețelelor de presiune joasă este aproape de jumătate din volumul total. Prin intermediul lor este distribuită doar o treime a gazelor naturale și acest lucru îl face cel mai scump, luând în calcul cheltuielile de mentenanță și deservire.
Totodată, începând cu anii 2000 în Republica Moldova este aplicată subvenționarea încrucișată a tarifului de presiune joasă cu prețurile pentru rețelele de presiune medie și înaltă. Cu alte cuvinte, cu scopul de a face tariful pentru consumatorii casnici mai accesibil, o parte a veniturilor reglementate pentru presiunea joasă este repartizată la presiunea medie și înaltă.
E de menționat că, în premieră în cadrul aprobării tarifului în luna octombrie, ANRE a diminuat la maxim subvenționarea încrucișată a diferitor categorii de consumatori.
Oare poate fi tariful concomitent just atât pentru furnizor, cât și pentru consumator?
Indubitabil. Noi în calitate de furnizor a gazelor naturale suntem cointeresați să recuperăm cheltuielile, acoperite de tarif, și să obținem o rentabilitate minimală. Din partea sa, consumatorul dorește să obțină cât mai multe servicii calitative la un preț minim posibil.
Noi tindem să oferim consumatorilor noștri un serviciul cât mai transparent. Toate cheltuielile noastre sunt descrise în tarif, care se află în acces liber. Orice consumator poate să-l studieze și să-l analizeze, el vede toată structura cheltuielilor noastre. Și, potrivit opiniei mai multor experți, metodologia propriu zisă a aprobării tarifului este menită să protejeze interesele consumatorilor.
E de menționat că prioritatea tuturor întreprinderilor din sistemul SA „Moldovagaz” în ultimii ani a devenit orientarea socială. Sunt deschise centre de relații cu consumatorii, introdus principiul „ghișeului unic”, este asigurat accesul consumatorului la informația de interes sporit, este lansată opțiunea de transmitere a datelor și achitarea facturilor de la distanța.
În perioadă Stării excepționale a pandemiei COVID-19 datornicii n-au fost deconectați de la rețea, iar ulterior ei au avut posibilitatea să-și reeșaloneze creanțele și să le achite treptat. Noi avem grijă de consumatorii noștri și mereu tindem să fim flexibili la maxim în soluționarea situațiilor complicate. Furnizarea gazelor naturale este efectuată în regim neîntrerupt, ceea ce asigură securitatea energetică a țării.