[ X ]
Cum se descurcă Centrul pentru copiii străzii din Chișinău la 6 luni de la înființare?
16 August

La doar șase luni de la înființare, Centrul pentru copiii străzii din sectorul Râşcani al Capitalei a oferit şansa la o nouă viață pentru 15 copii ai străzii. Minorii care au fugit de acasă, hoinăresc pe străzi, cerşesc sau consumă substanţe toxice au parte de supraveghere, atenţie, consiliere şi sunt implicați în diverse activităţi cu caracter educativ, transmite CURENTUL.

Serviciul Asistență Stradală a fost creat prin decizia Consiliului municipal Chișinău din 24 iulie 2018 și și-a început activitatea la 15 februarie 2019 după renovarea capitală a spațiului care ulterior a devenit Centru de asistență stradală.

Contactată de reporterul nostru, şefa interimară a Direcției Municipale pentru Drepturile Copilului, Lucia Caciuc a spus că, de serviciile prestate de acest Centru beneficiază copiii supuși violenței, copiii neglijați, cei care practică cerșitul, vagabondajul, prostituția și cei lipsiți de supravegherea și grija părintească.

„Cel mai des copiii aleg să plece în stradă pentru a fi independenți. De serviciile centrului au beneficiat și copii a căror părinți au decedat sau care sunt plecați peste hotare și nu sunt încredințați legal nimănui. Printre motivele principale ale plecării de acasă evocate de acești copii sunt: sărăcia corelată cu abuzul de alcool al părinților și lipsa de supraveghere, comportamentul imoral și absența părinților plecați la muncă peste hotare, dar principala cauză care generează seria de probleme cu care se confruntă acești minori este abandonul școlar”, a spus Lucia Caciuc.

La moment, Serviciul de asistență stradală prestează servicii pentru 15 copii cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani aflați în stradă, majoritatea fiind din afara municipiului Chișinău și din raioane mai îndepărtate precum, Glodeni, Bălți.

În cadrul Centrului de asistență stradală activează următoarele categorii de personal: un șef de serviciu, un psiholog, doi asistenți sociali, un psihopedagog și un îngrijitor de încăperi.

„Din momentul creării serviciului se pune foarte mult accentul pe identificarea copiilor care hoinăresc pe stradă fiind realizate discuții pentru ca aceștia să frecventeze centrul de asistență stradală și să înțeleagă care sunt beneficiile serviciilor prestate de acesta. Copii vin la centru de bunăvoie și decid singuri când trebuie să plece. Astfel relația pe care o avem cu ei este una de prietenie, pentru că punem mai presus de toate interesul copilului și încercăm foarte subtil să-i orientăm spre un mod de viață sănătos și activități utile”, a precizat șefa interimară a DMPC.

Potrivit Luciei Caciuc, asistența socială, psihologică și psiho-pedagogică, medicală de care beneficiază copii în acest centru are impact pozitiv asupra comportamentului acestora. În urma frecventării centrului copii sunt mai informați, își cunosc drepturile, fiind facilitată reintegrarea lor în familie și societate, își formează unele deprinderi și abilități de viață independentă. Acest fapt a motivat DMPDC să inițieze discuții cu mai multe instituții de învățământ pentru ca acești copii să frecventeze școala, să fie incluși într-un mediu prietenos pentru a putea renunța mai ușor la viața stradală.

„Serviciul asistență stradală este finanțat din bugetul municipiului Chișinău, o parte din cheltuielile pentru produsele de igienă sunt acoperite de către Asociația pentru Abilitarea copilului și familiei, precum și din donațiile oferite de persoane fizice. Avem o colaborare frumoasă cu ambasada Italiei în Republica Moldova,în persoana dnei Valeria Biagotti, la fel cu mai multe ONG-uri din țară și de peste hotare”, a precizat Lucia Caciuc.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților