Reciteam în aceste zile romanul „Biserica Albă” de Ion Druţă şi am rămas uimit să regăsesc într-unul din evenimentele redate parcă o descriere a situaţiei politice din Republica Moldova din ultimii ani. Mă refer la „invitaţia la cafea” pe care Domnitorul Moldovei, Grigore Ghica a primit-o de la Mustafa-bei, reprezentatul Sultanului Abdul Hamid în Moldova.

Deşi avea informaţii sigure că la reprezentanţa turcă e aşteptat de călăul Mahmud, care venise cu ordin strict de la Sultan să-i ia capul pentru că protesta faţă de anexarea Bucovinei de către austrieci, Grigore Ghica oricum a mers „la cafea” la Mustafa-bei, nu înainte de a-şi trimite garda personală la palat. Până în ultimul moment Domnitorului nu i-a venit să creadă că cei ce-l invitase la cafea, îl servise cu dulciuri, fumase împreună cu el trabucuri, la final avea să-l dea pe mâna călăului. De aceea, atunci când călăul l-a decapitat, ultimul său gând a fost: „Chiar că nu au nimic sfânt”.

Au trecut mulţi ani de la acele tragice evenimente, mulţi nici nu-şi mai amintesc numele Domnitorului, Sultanului sau a acelui bei care a venit cu invitaţia la cafea, dar tradiţia de a bea cafea anume în modul respectiv a rămas şi ea se manifestă mai ales în cazul politicienilor noştri. Urmăresc atent ce se întâmplă în politica moldovenească şi chiar adun un fel de „colecţie” de declaraţii ale politicienilor din Moldova făcute în momentele în care-şi dau seama că urmează să fie executaţi de către acei ce i-au „invitat la cafea”. Exact ca şi Domnitorului Grigore Ghica, acestora nu le vine să creadă că-i dau pe mâna călăilor anume acei ce i-au „invitat la cafea”, cu care „au servit dulciuri” şi „au fumat trabucuri”. În cazul nostru, „băut de cafea” înseamnă „guvernare împreună”; „a servi dulciuri” – „a beneficia din plin de oportunităţile pe care ţi le oferă puterea”; „a fuma trabucuri” – „a decide împreună multe chestii importante”.

Aruncaţi o privire peste declaraţiile menţionate şi veţi vedea câtă mirare este în ele: „D-apoi cum se poate aşa? Eu ţi-am întins o mână de ajutor când îţi era mai greu, dar tu uite ce faci?!”; „Eu te-am salvat, iar tu mă omori!”; „Eu te-am ridicat, iar tu mă distrugi!”; „D-apoi noi împreună….” etc. Şi mai peste tot în aceste declaraţii veţi citi printre rânduri ultimul gând al Domnitorului Grigore Ghica: „Chiar că nu au nimic sfânt”.

Deşi urmăresc îndeaproape politica moldovenească de ani de zile, trebuie să recunosc că nu tot timpul pot explica, din punct de vedere logic, anumite acţiuni ale politicienilor. În schimb, de fiecare dată intuiesc cu ce se va termina o „invitaţie la o cafea” sau alta. În aceşti ani, am văzut o mulţime de politicieni creduli, care au acceptat „invitaţii la cafea”, au servit dulciuri şi au fumat trabucuri, fără a observa umbra călăului, care tot timpul stătea aplecată asupra lor. Şi de fiecare dată cei ce au acceptat invitaţii la cafea au sfârşit-o rău de tot…

…Apropo, în zilele următoare, încă un politician din Moldova va fi „invitat la o cafea”. Păcat de el…

Dumitru Spătaru