[ X ]
Cum pot cetățenii din stânga Nistrului să obțină numere de înmatriculare neutre pentru a putea participa la traficul rutier internațional
5 Iulie

La şedinţa Executivului a fost aprobat proiectul legii cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport, prevederile căruia vin să reglementeze mecanismul de înregistrare a unor categorii de autovehicule din raioanele de est ale țării și să creeze cadrul normativ de referință în vederea realizării  Deciziei protocolare „Cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu desfășoară activități comerciale”, semnată pe 24 aprilie 2018 la nivelul reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, transmite CURENTUL.

Obiect al prezentului proiect sunt autoturismele și remorcile atașate la acestea, motocicletele, mopedele și bicicletele cu motor auxiliar, aflate în proprietatea persoanelor fizice cu domiciliu permanent în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și din municipiul Bender și a unor categorii de persoane juridice înregistrate la autoritățile competente ale Republicii Moldova.

Procesul de înmatriculare a acestor mijloace de transport se va efectua de către reprezentanții Agenției Servicii Publice, în puncte specializate, amplasate în or. Râbniţa și Tiraspol, în baza documentelor confirmative ce atestă domiciliul persoanei și dreptul de proprietate, însoțite de o declarație scrisă pe propria răspundere a solicitantului cu privire la veridicitatea informațiilor furnizate.

Autovehiculele menționate vor obține plăcuțe și certificate de înmatriculare de model neutru, fără achitarea drepturilor de import și a plăților obligatorii stabilite conform Legii Fondului de susținere a populației, cu prezentarea obligatorie a actelor vamale.

Dotarea cu plăcuțe neutre se va asigura pentru a permite participarea în traficul rutier internațional a categoriilor de autovehicule menționate supra, iar pentru a evita situațiile de abuz și de eschivare de la plata drepturilor de import aferente mijloacelor de transport introduse în Republica Moldova, proiectul de lege prevede interzicerea circulației pe drumurile naționale a mijloacelor de transport înregistrate în baza legii respective și care sunt conduse de către persoane care au domiciliu într-o altă localitate decât în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender.

Reamintim că în corespundere cu prevederile pct.17 din Decizia protocolară din 24 aprilie 2018, mecanismul de înmatriculare nominalizat urmează a fi pus în aplicare începând cu data de 01 septembrie 2018, iar prin intermediul acestuia autoritățile Republicii Moldova vor soluționa într-o modalitate viabilă problema autovehiculelor din regiunea transnistreană ce se deplasează peste hotarele țării, cu racordarea treptată a acestora la exigențele naționale și internaționale în domeniul de referință.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților