[ X ]
Cum alegem produsele pentru masa sărbătorilor de iarnă? ANSA face unele recomandări
18 Decembrie

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) îndeamnă consumatorii să fie atenți și să manifeste o atitudine mai precaută, atunci când aleg produsele pentru masa sărbătorilor de iarnă, transmite CURENTUL.

Tradiţional, la sărbătorile de iarnă, se procură un şir de produse alimentare cu un risc sporit de alterare (carne, peşte, ouă, produse de patisserie, legume, etc.). Conformitatea acestor produse trebuie să fie confirmată prin certificate sanitar-veterinare, cerificate de conformitate, certificate de calitate, certificate de inofensivitate, după caz, care pot fi solicitate de către consumatori în momentul achiziției produselor alimentare, pentru a se asigura de inofensivitatea acestora, comunică ANSA.

Totodată, Agenția vine cu mai multe sfaturi:

Nu procurați produse alimentare doar pentru faptul că sunt ieftine, însă fiți atenți și la alte particularități ce scot în evidență calitatea, data producerii, termenul de valabilitate, condițiile de păstrare și transportare a acestora;

Procurați produse alimentare numai în locuri autorizate;

Cumpăraţi numai produse alimentare ambalate şi controlaţi integritatea ambalajului produsului;

Citiţi cu atenţie eticheta produsului şi lista ingredientelor;

Asiguraţi-vă că producătorul/importatorul şi adresa acestuia sunt menţionate pe etichetă;

Asiguraţi-vă ca agenţii economici care comercializează produse proaspete, dispun de echipamente şi condiţii specifice acestui gen de comerţ (vitrine frigorifice);

Verificaţi data limită până la care produsul poate fi consumat făra riscuri. Un produs care se încadrează în termenul de valabilitate dar nu este păstrat şi expus în vînzare în condiţii corespunzătoare, poate deveni necomestibil;

Nu cumpăraţi alimente din zone care nu prezintă siguranţă igienică;

Dacă aveţi mai multe cumpărături de făcut, achiziţionaţi produsele alimentare la sfîrşit.

Imediat după achiziţionare, depozitaţi şi păstraţi produsele alimentare conform instrucţiunilor producătorului;

Nu lăsaţi produsele alimentare proaspete expuse la temperatură ambiantă, decît timpul necesar porţionării sau preparării lor;

Cumpăraţi produsele alimentare perisabile numai în limita strictului necesar şi consumaţi-le cât mai rapid posibil.

Neconformitățile depistate și alte deficiențe în comerțul de produse alimentare pot fi semnalate la linia fierbinte a Agenției: 0800 800 33 și prin intermediul aplicției Viber: 067 675 544.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților