[ X ]
Cum a fost evacuată Universitatea de Stat din Tiraspol în 1992? Instituția vrea să realizeze un film documentar despre aceasta
30 Martie

Universitatea de Stat din Tiraspol va achita 160 mii lei (fără TVA) pentru producția unui film documentar „30 de ani de la evacuarea Universității de Stat din Tiraspol”, transmite CURENTUL.

Scopul realizării filmului documentar „30 de ani de la evacuarea Universității de Stat din Tiraspol” este de a prezenta publicului istoria evacuării UST trecând în revistă fiecare etapă semnificativă până în prezent, axându-ne pe valorile și rezultatele de azi.

„Acest film va scoate în evidență valoarea și capacitatea de renaștere a UST, puterea de concentrare pe obiective, dorința de a dezvolta sistemul educațional din țară, etc.. Se vor include Hotărârile de Guvern care au stat la baza evacuării UST, a creării bazei tehnico-materiale, etc.. Se va da răspuns la întrebările: Cum s-a realizat evacuarea? Cine a luat deciziile? Cum am aflat despre evacuare? Cum au fost restabilite listele studenților? Cum se realiza procesul didactic în cadrul UST? Unde au fost cazați studenții și angajații UST? Ce s-a întâmplat cu familiile angajaților UST? Naveta Chișinău-Tiraspol-Chișinău. Cine din profesorii evacuați au plecat în veșnicie în această perioadă etc.”, menționează administrația.

În contextul războiului din Transnistria din anul 1992 prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 480 din 9 iulie 1992 Universitatea de Stat din Tiraspol a fost evacuată în municipiul Chișinău. Situația în care s-a pomenit universitatea în data de 9 iulie 1992 a fost lipsa de patrimoniu material (blocuri de studii, cămine, resurse tehnice și materiale pentru realizarea procesului de studii etc.). La acel moment, unicul patrimoniu valoros de care dispunea universitatea era cadrele didactice și studenții.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților