[ X ]
Cum a dercurs săptămâna trecută activitatea la frontieră
20 Iulie

În perioada 13 – 19 iulie 2020, la „frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 69 de evenimente cu documentarea a 84 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Astfel, s-au înregistrat:

– 36 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– opt cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 17 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
– opt cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 102 consemne, dintre care un consemn pe Interpol și 101 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 19 cetăţeni străini, dar și 35 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 89 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 60 350 și încasarea amenzilor de 27 075 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 80 678 traversări, în creștere cu 11% față de a doua săptămână a lunii iulie. Din numărul total de traversări, 43 546 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 27 199 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 64 % din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore (19.07.2020), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 747 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 6 275 traversări persoane, dintre care 3 671 treceri la frontiera moldo-română, 1 179 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 425 treceri a frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:

PTF Leușeni – 2 164 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 425 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 693 traversări persoane;
PTF Sculeni – 411 traversări persoane;
PTF Costești – 393 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 11 747 persoane și completate 6 275 fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 83 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților