Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, co-președinta Blocului electoral ACUM, susține că democrații sunt lipsiți de consecvență. Astfel a comentat Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, declarația PDM, precum că chiar dacă au mai multe mandate – ar oferi fotoliul de Premier Blocului ACUM, informează CURENTUL.
Maia Sandu a declarat că, ani la rând, în special în campanie, dar și înainte de campanie, tot discursul PDM era despre cât de nocivi sunt cei din opoziție.
„La cât de periculoși suntem pentru țară, ne-au acuzat de trădare de patrie, au tot speriat oamenii că noi vom produce haos, dacă ajungem la guvernare. Deci, după toate acuzațiile pe care le-au făcut în raport cu activiștii noștri, ei vin astăzi și spun că suntem buni. Într-o zi s-au schimbat lucrurile, deja suntem buni și oferă Blocului ACUM funcția de Premier. Am înțeles că, dacă nu se acceptă această ofertă, PDM se va convoca în ședință și va decide. Noi le zicem să nu amâne ședința și să o facă cât de curând. În genere, în momentul în care tot sistemul judecătoresc, în momentul în care toate organele de drept, cele mai importante instituții ale statului, sunt controlate dintr-un singur punct, atunci funcția de Premier, evident că, înseamnă foarte puțin, într-un regim controlat din afară”, a precizat ea.
Totodată, fiind întrebată de ce nu le-a provocat un infarct și să le spună că acceptă această funcție, Maia Sandu a menționat că nu au venit să facă jocuri. „Noi avem responsabilitățile noastre în fața cetățenilor, în fața celor care ne-au votat. Sunt sigură că lumea își dorește ca RM să devină o țară liberă, în care justiția face dreptate tuturor, așa cum spune legea, în care să apară perspectivă de dezvoltare pentru toți”, a conchis Sandu.
Andriana Cheptine