[ X ]
CUB a constituit Organizația Națională a Femeilor
30 Ianuarie

Organizația Națională a Femeilor CUB  a Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a fost constituită ieri la Chișinău, informează CURENTUL. 

„Scopul înființării acestei structuri politice naționale afiliate Coaliția pentru Unitate și Bunăstare este de a pune bazele unei reprezentări mai echitabile a femeilor în procesul administrativ și politic din RM.

Ca partid dedicat ideilor liberale, CUB este platforma politică ideală pentru selectarea și promovarea femeilor în poziții de top. Este și criteriul după care CUB se va integra în familia liberalilor europeni (ALDE-Renew). Ne propunem să cooperăm activ cu orice parteneri din RM și din străinătate pentru a da acestui angajament politic o formulă cât mai pragmatică și mai realistă” – se menționează într-un comunicat al partidului.

Președinte al Organizației de Femei a CUB „a fost aleasă, prin vot democratic, Lucia Spoiala”.

Amintim că, Lucia Spoială a fost director al Biroului Național de Statistică în perioada 2009-2016. Ea a fost președinte al Organizației de Femei a Partidului Popular European din Moldova, iar mai devreme – membru al Biroului Politic al Partidului Liberal Democrat din Moldova. 

Inapoi la arhiva noutaților