[ X ]
Cu ocazia Zilei Independenței, Andrian Candu va înmâna, pentru prima dată, distincțiile legislativului Republicii Moldova
26 August

De Ziua Independenței, Președintele Parlamentului va acorda, în premieră, distincțiile Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii organizate de legislativ, transmite CURENTUL.

Speakerul Andrian Candu va decora cu „Medalia Democrației” personalități cu rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate. De asemenea, vor fi decernate diplome de onoare și diplome de gradele I, II și III.

„Medalia Democrației” este acordată pentru contribuție în promovarea reformelor, apărarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor, promovarea tradițiilor parlamentarismului, pentru merite deosebite în domeniul profesional de activitate, precum și pentru devotament în misiunile speciale de asigurare a securității țării.

„Diploma de Onoare” este conferită pentru promovarea intereselor și imaginii Republicii Moldova, tradițiilor și valorilor naționale, atât în țară, cât și peste hotare, pentru edificarea și valorificarea patrimoniului cultural al țării, pentru realizări deosebite în activitatea didactică și de cercetare, pentru consolidarea relațiilor diplomatice bilaterale și de colaborare cu parlamentele naționale ale altor state.

„Diploma Parlamentului Republicii Moldova” este decernată pentru contribuție substanțială la dezvoltarea științei, artei, culturii și sportului, pentru participare activă la elaborarea politicilor de stat, pentru activitate ireproșabilă în cadrul autorităților administrației publice centrale, pentru inițiativă civică și acțiuni filantropice, pentru succese remarcabile la studii și ocuparea locurilor premiante la olimpiadele internaționale.

Distincțiile Parlamentului au fost instituite, în premieră, în acest an.

Ceremonia oficială de înmânare a distincțiilor Parlamentului Republicii Moldova va avea loc duminică, 27 august 2017, începând cu ora 12:00, la Muzeul Național de Artă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  5. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |