[ X ]
[ X ]
[ X ]
Cu cine va juca naționala feminină de fotbal sub 17 și 19 ani în Campionatul European
30 Noiembrie

La sediul UEFA de la Nyon, Elveţia, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul preliminariilor Campionatului European la fotbal feminin, pentru junioare U-17 și U-19, ediţia 2020-2021, transmite CURENTUL.

Astfel, naționala feminină WU-17 a Moldovei va juca în grupa 6, din care mai fac parte Irlanda de Nord, Anglia și Slovenia. Meciurile se vor juca pe 1, 4 și 7 octombrie 2020, în Irlanda de Nord.

În etapa de elită se vor califica primele două echipe din fiecare grupă și patru selecționate de pe locul trei, cu cele mai bune rezultate înregistrate în meciurile directe cu primele două clasate din cele 12 grupe. Apoi 7 câștigătoare ale etapei de elită se vor alătura gazdei turneului final, Insulelor Feroe, la EURO WU-17, care se va desfășura în luna mai 2021.

La rândul său, naţionala feminină WU-19 a Moldovei face parte din grupa 9, alături de Danemarca, Rusia și Albania, ultima fiind gazda mini-turneului. Meciurile sunt programate pentru 21, 24 și 27 octombrie 2020, iar în etapa de elită se vor califica cele mai bune două echipe din fiecare grupă, trei formații de pe locul 3 și Spania (nu joacă în preliminarii, fiind calificată direct, având cel mai bun rating FIFA la această categorie de vârstă). Turneul final se va juca în Belarus, în perioada iulie/august 2021.

Federația Moldovenească de Fotbal a fost reprezentată la tragerea la sorți de Alexandru Golban, director al selecționatelor specializate de fotbal.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților