În perioada 9 – 11 octombrie curent, delegația Poliției de Frontieră, condusă de șeful IGPF, Rosian Vasiloi, a efectuat o vizită oficială în Letonia, transmite CURENTUL.
În context, Rosian Vasiloi a avut o întrevedere cu omologul său leton, generalul Guntis Pujats, în cadrul căreia s-au discutat viitoarele colaborări, care vor dezvolta un parteneriat durabil dintre Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și Paza Frontierei de Stat a Republicii Letonia, bazat pe implementarea de noi mecanisme moderne în asigurarea securității frontierelor și buna desfășurare ale acestora.
De asemenea, părțile au semnat un plan de cooperare pentru anul 2020, în care sunt punctate acțiuni concrete și direcții de conlucrare în diferite domenii de activitate.
Pe agenda de lucru a urmat o deplasare aeriană, în scop de familiarizare cu zona de frontieră externă a UE, care a continuat cu prezentarea unor subdiviziuni de frontieră letone, pentru o cunoaștere îndeaproape a specificului de activitate, dar și pentru preluarea celor mai bune practici și inovații în domeniu de frontieră.
Rosian Vasiloi a ținut să mulțumească partenerilor letoni pentru susținerea Poliției de Frontieră în îmbunătățirea capacităților profesionale și suportului oferit în securizarea frontierei de stat. Luând în considerație că istoria de cooperare dintre instituțiile de frontieră ale Republicii Moldova și Republicii Letonia a fost marcată încă din anul 2005, în cadrul acestei vizite s-a observat persistența unor factori comuni de risc și anume, contrabanda, migrația ilegală și amenințările hibride, însă în timp s-a evidențiat și o avansare majoră din partea colegilor, cum ar fi acțiuni speciale de intervenție, aviația la frontieră și interoperabilitatea dintre structurile din sectorul de asigurare a securității naționale, fapt care a devenit un punct focal de unde putem lua noi experiențe și de a le pune în practică.
La fel, delegația IGPF s-a întâlnit cu reprezentantul StratCom din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Letoniei, Gunta Skrebele, la care a fost trecut în revistă stadiul cooperării și extinderea unei conlucrări pe domeniul comunicării și promovarea imaginei instituției. Un alt factor important a fost specificat că, în cadrul autorității centrale MAI 76 % activează femei și doar 24 bărbați, iar în structura pentru asigurarea frontierei de stat sunt 38 % femei, dintre care conduc subdiviziuni la nivel tactic, regional și strategic. Acest fapt ne motivează încă o dată de a promova femeile în Poliția de Frontieră din Republica Moldova.
În cadrul vizitei în Letonia, șeful Poliției de Frontieră a avut o întâlnire de curtoazie cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Letonia, Eugeniu Revenco, unde au fost abordate domeniile de interes comun, care ar asigura o bună funcționare a activităților transfrontaliere și aspecte proiectate pentru dezvoltarea și implementarea tehnologiilor moderne în asigurarea securității frontierelor.
Cristina Pendea