[ X ]
CTIF va desfășura un nou curs pentru specialiștii începători în finanțe publice
10 Iunie

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită specialiștii începători în finanțe publice să se înscrie la un nou curs de instruire la distanță cu genericul: „Contabilitatea bugetară. Cadrul normativ”, programat pentru perioada 15 – 30 iunie curent, transmite CURENTUL.

Cursul are o durată de 12 zile, 40 ore de studii, și se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orelor 13.00 și 16.30. Instruirile sunt contra plată. Ele vor decurge în regim de videoconferință, cu utilizarea aplicației Zoom.

Instruirile cu tematica nominalizată au fost lansate de CTIF în aprilie curent. Ele sunt destinate specialiștilor în finanțe publice a căror responsabilități includ evidența contabilă în sistemul bugetar și care au nevoie de aprofundarea cunoștințelor privind bazele evidenței contabile în sistemul bugetar. Organizatorii instruirilor consideră că aceste cursuri sunt deosebit de utile specialiștilor începători care nu au studii în domeniul contabilității, nu cunosc bine specificul contabilității bugetare sau care au activat în alte domenii și recent s-au angajat în funcția de contabil în sectorul bugetar.

Obiectivul de bază al instruirilor este dezvoltarea cunoștințelor teoretice în domeniul contabilității bugetare și a deprinderilor practice privind aplicarea actelor normative și cerințelor aferente evidenței contabile în sectorul bugetar. Cursul include multiple aspecte teoretice ți practice privind organizarea evidenței contabile în sistemul bugetar, inclusiv politica de contabilitate, planul de conturi pentru autoritățile/instituțiile bugetare, contabilitatea veniturilor și a cheltuielilor, a mijloacelor fixe, activelor financiare și a datoriilor, precum și raportarea financiară în sistemul bugetar. Agenda cursului de instruire poate fi consultată aici.

Doritorii de a participa la instruiri urmează să se înscrie la ele, accesând link – ul: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSei4ehILj1c9TF2fO8jud2udm7amMc_MNLtLr8hhP2vQ8eYYg/viewform?usp=sf_link sau pagina web http://cursuri.ctif.md. Mai multe informații despre condițiile de participare la cursul respectiv pot fi obținute la Centrul de instruire în finanțe al CTIF, tel: 022 822-032, 068669940.

În perioada aprilie – mai 2020, CTIF a organizat trei cursuri on-line dedicate contabilității bugetare pentru specialiștii începători în finanțe publice. La ele au participat peste 60 de specialiști, majoritatea dintre care sunt contabili și economiști.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților