[ X ]
CTIF invită persoanele juridice la cursurile privind utilizarea e – Factura
2 Iunie

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită contribuabilii persoane juridice să participe la primul ciclu de instruiri on-line privind utilizarea noii versiuni a sistemului informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e – Factura”, lansat în regim de test, instruiri ce vor fi organizate în decursul lunii iunie curent, transmite CURENTUL.

În prima jumătate a lunii, primul curs de instruire cu tema nominalizată va avea loc la 4 iunie, în limba rusă, și încă trei cursuri – la 9, 11 și 12 iunie, în limba română. Cursurile au o durată de patru ore fiecare și se vor desfășura pe platforma Zoom, în regim de videoconferință, între orele 9.00 și 13.00.

În a doua jumătate a lunii iunie, CTIF va organiza încă șase cursuri cu aceeași temă despre care va informa ulterior contribuabilii interesați de utilizarea serviciului e – Factura.

Instruirile au scopul de a familiariza contribuabilii cu noile funcționalități ale sistemului „e – Factura”, precum și cu funcționalitățile dezvoltate, a le oferi consultații și suport tehnic în ceea ce privește crearea, redactarea, semnarea și circulația facturilor fiscale în noua versiune a sistemului „e – Factura”, elaborată de CTIF.

Doritorii de a participa la instruiri urmează să se înscrie la ele, accesând link-ul: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdJnqCjlQEh6O9Bu0Qfd6ux896-ANElS8CLlSSF86UY_8p0gA/viewform, pagina web http://cursuri.ctif.md sau la tel: 022 822 032, 068669942 ale Centrului de instruire în finanțe al CTIF. La aceleași telefoane ei pot afla mai multe informații despre condițiile de participare la cursuri, agenda și orarul acestora.

Persoanele interesate pot lua cunoștință de funcționalitățile platformei Zoom, accesând link -ul: https://zoom.us/support/download. Participanții la instruiri vor beneficia de suport tehnic la instalarea pe calculator a aplicației Zoom și de consultații privind mecanismele de funcționare a acesteia și modul de interacțiune cu formatorul care ghidează cursul respectiv.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților