[ X ]
CSM va desemna președintele interimar al CSJ
30 Septembrie

Președintele interimar al Curții Supreme de Justiție și vicepreședintele instituției vor fi desemnați de Consiliul Suprem al Magistraturii. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat, în lectura a doua, cu votul a 55 de deputați, transmite CURENTUL.

Inițiativa legislativă a fost elaborată pentru a ajusta prevederile Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție la standardele constituționale de administrare a justiției.

Așadar, potrivit proiectului, în cazul în care nu este desemnat vicepreședintele care va exercita funcțiile președintelui Curții Supreme de Justiție în absența acestuia, funcțiile în cauză vor fi exercitate de către vicepreședintele desemnat de Consiliul Suprem al Magistraturii. De asemenea, în cazul în care funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție va rămâne vacantă, interimatul acesteia va fi asigurat de către un judecător desemnat de CSM.

Până acum, președintele interimar al Curții Supreme de Justiției era desemnat în funcție de vârstă. În aceste condiții, autorii proiectului consideră că vârsta, ca unicul criteriul de eligibilitate pentru atribuirea ex-jure a calității de interimar în exercițiul atribuțiilor administrative în CSJ, reprezintă, în esență, o înlăturare defectuoasă a CSM de la exercitarea atribuțiilor statutare.

Inapoi la arhiva noutaților