[ X ]
CSE a revizuit lista produselor social importante la comercializarea cărora se aplică adaos comercial limitat
18 Mai

În cadrul ședinței de miercuri, 17 mai, a Comisiei pentru Situații Excepționale, a fost aprobată alocarea către primăria orașului Șoldănești a 8,4 milioane de lei, din Fondul de intervenție al Guvernului, pentru reparația unui bloc de locuit. Clădirea, dată în exploatare în perioada sovietică cu mari abateri de la standardele de calitate, a fost avariată în urma cutremurului din noiembrie anul trecut. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru restabilirea integrității blocului, termoizolarea fațadelor și reparația acoperișului clădirii, astfel încât locatarii să se afle în condiții de maximă siguranță. Ministerul Afacerilor Interne urmează să înainteze spre aprobare un proiect de Hotărâre în acest sens, iar Ministerul Finanțelor va aloca mijloacele financiare necesare.

De asemenea, la ședința CSE, au fost clarificate unele aspecte cu privire la modul de acordare și suspendare a statutului de persoană asigurată pentru beneficiarii de protecție temporară, care se vor încadra în câmpul muncii. În cazul angajării, aceștia vor avea statut de persoană asigurată, fără obținerea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă. Refugiații ucraineni care nu sunt încadrați în câmpul muncii vor beneficia în continuare de pachetul social garantat, prin intermediul Mecanismului de protecție temporară, aprobat de Guvern, ca parte a efortului autorităților de a sprijini refugiații ucraineni afectați de consecințele războdiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Prin decizia Comisiei a fost revizuită lista produselor social importante la comercializarea cărora se aplică adaosul comercial limitat. Acest lucru s-a făcut pentru evitarea unui eventual deficit pe careva categorii de produse în beneficiul cetățenilor.

Tot joi membrii CSE au aprobat instituirea Misiunii de Parteneriat al Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC). Misiunea va contribui la consolidarea rezilienței sectorului de securitate al Republicii Moldova în domeniul gestionării crizelor și al amenințărilor hibride, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine.

Până va fi negociat și semnat un Acord cu UE privind statutul Misiunii, angajații, sediile, bunurile și fondurile acesteia vor beneficia de privilegiile și imunitățile aplicabile misiunilor diplomatice.

Inapoi la arhiva noutaților