Serviciul Fiscal de Stat a întocmit Lista agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anul 2017. Aceasta a fost aprobată prin Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat din 15 decembrie 2016, transmite CURENTUL.
Administrarea fiscală a contribuabililor mari (agenți economici) urmărește scopul de a le oferi acestora servicii de calitate și o deservire personalizată, în conformitate cu standardele internaționale. Prin această acțiune ținem să contribuim la promovarea continuă a spiritului de conformare benevolă a contribuabililor la declararea şi plata obligațiilor fiscale.
În acest sens, informăm că Serviciul Fiscal de Stat a modificat criteriile de selectare a contribuabililor mari (persoane juridice), acestea fiind:
– cifra de afaceri raportată în dările de seamă fiscale pentru perioada de gestiune precedentă celei în care se efectuează actualizarea și/sau valoarea livrării lor declarate în dările de seamă fiscale pentru 11 luni ale anului curent (80% din numărul contribuabililor vor fi selectați conform acestui criteriu pe principiul descrescător);
– volumul obligațiilor fiscale declarate și achitate de către contribuabili pentru anul precedent celui în care se efectuează actualizarea și/sau pentru 11 luni ale anului curent (20% din numărul contribuabililor vor fi selectați conform acestui criteriu, pe principiu descrescător).
Ținem să menționăm că Serviciul Fiscal de Stat a majorat numărul contribuabililor mari (persoane juridice) pentru anul 2017 de la 450 la 650 de agenți economici. Astfel, în noua listă au fost incluși 428 agenți economici din lista anului trecut și 222 contribuabili mari (persoane juridice) noi, din lista precedentă fiind excluși 22 agenți economici.
Administrarea fiscală a agenților economici – contribuabili mari continuă să fie desfășurată de Direcția generală administrarea contribuabililor mari a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Potrivit statisticii fiscale, pe parcursul anului 2016, ponderea încasărilor administrate de la contribuabilii mari (persoane juridice) a constituit 47% din totalul veniturilor la bugetul de stat administrate de SFS.
Cristina Parfeni