Premierul interimar al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, a declarat că în ultimele zile avem o cifră tot mai mare de noi infectări cu virusul COVID-19 pe teritoriul țării, informează CURENTUL.
„Deja ne apropiem de 1000 de cazuri pe zi, lucru care ne îngrijorează. Cu această ocazie, vreau să îndemn cetățenii să fie cât mai precauți în ceea ce privește respectarea normelor sanitare, să încercăm să evităm aglomerațiile umane și să facem pe cât este posibil față”, a declarat Ciocoi.
În acest fel, Prim-ministrul interimar a spus: „Urmărim în continuare și teamă mi-e că, dacă numărul de infectări va continua să crească, va trebui să revenim la anumite decizii ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP). Să revenim la anumite restricții, pentru a ne asigura că facem tot posibilul pentru a ne opune extinderii noilor cazuri de infectări. Nu vor fi decizii ușoare, va trebui să întreprindem acțiuni radicale, dar suntem în fața unor decizii care ar trebui să le luăm”.
„Zilele următoare se va convoca CNESP”, a precizat Ciocoi.
Astfel, potrivit lui, Comisia va examina situația epidemiologică din țară. „Vom aborda chestiunea legată de asigurarea securității epidemiologice a Republicii Moldova, reieșind din noile realități. Vedeți și voi că zi de zi cresc cifrele de infectări, prin urmare – este absolut necesar să abordăm la cel mai serios mod metodologia și acțiunile orientate spre oprirea extinderii pandemiei în Republica Moldova”, a conchis Aureliu Ciocoi.
Mihaela Conovali