[ X ]
COVID – 19: Utilizarea măștilor de protecție în comunitate. Informație actualizată
19 Iunie

Organizația Mondială a Sănătății recomandă utilizarea măștilor de protecție la nivel de comunitate ca una din măsurile de protecție și control pe timp de pandemie, având drept scop localizarea și prevenirea răspândirii infecției de la persoanele infectate către cele sănătoase. Această măsură este recomandată țărilor, atunci când există un risc sporit de infectare la nivel comunitar, transmite CURENTUL.

În cazul noului tip de coronavirus SARS-CoV-2, cercetările efectuate până în prezent demonstrează faptul că cel mai frecvent infecția COVID – 19 se transmite pe cale aerogenă prin picături respiratorii de la persoana infectată către persoana sănătoasă, care este în contact direct (mai puțin de 1 m) timp de cel puțin 15 min în timpul vorbirii, tusei și strănutului. De asemenea, există dovezi că și persoanele ce manifestă forme ușoare de boală (asimptomatice) sau cu 1 – 3 zile până la apariția simptomelor (perioada pre-simptomatică) prezintă risc de infectare pentru cei sănătoși, dacă sunt neglijate măsurile de protecție.

În ultima perioadă, în Republica Moldova se atestă transmiterea comunitară a infecției COVID – 19 și numărul celor infectați crește de la o zi la alta. Acest fapt este condiționat, preponderent, de circulația masivă a populației după ridicarea restricțiilor și relansarea activităților economice (magazine, pieți, centre comerciale, etc.), formarea aglomerațiilor în spațiile publice cu ignorarea măsurilor de protejare.

În acest context, după 15 mai a devenit obligatorie purtarea măștilor de protecție de către populația generală în următoarele spații/locații:

în transportul public de pasageri, inclusiv în transportul interurban și internațional;
în spațiile publice închise, unde se atestă un flux crescut de vizitatori/clienți (magazine, centre comerciale, poștă, bănci, frizerii, instituții publice, etc.);
în cafenele, restaurante, săli de fitness, alte instituții, pe măsura redeschiderii acestora;
în spațiile publice semiînchise sau deschise, unde nu sunt condiții de respectare a distanței fizice de 1m – 1,5 m.

IMPORTANT: Utilizarea măștilor de protecție poate să contribuie la stoparea transmiterii infecției doar atunci când sunt respectate recomandările principale de prevenire a infecției COVID – 19 și anume:

Respectarea distanței sociale;
Spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau soluție pe bază de alcool;
Respectarea etichetei tusei și strănutului;
Evitarea atingerii ochilor, gurii și nasului cu mâinile murdare;
Evitarea spațiilor aglomerate, îndeosebi pentru persoanele în etate, persoanele cu boli cronice, gravide și copiii sub 2 ani.

Măștile sunt de mai multe tipuri și diferă în dependență de materialul din care este confecționată și gradul de protecție. Pentru utilizarea pe scară largă de către populația generală se recomandă măștile de unică folosință (sau chirurgicale) și măștile textile, care pot fi utilizate de mai multe ori. Măștile de tip respirator (FFP) cu un grad de protecție mai mare sunt recomandate pentru personalul medical care contactează zilnic cu persoanele bolnave în stare gravă pe o durată mai îndelungată de timp.

În baza dovezilor științifice disponibile în contextul COVID-19 este demonstrat că o mască textilă trebuie să aibă cel puțin 3 straturi, dintre care:

stratul intern din material absorbant, precum bumbac
stratul de mijloc din material nețesut, precum polipropilenă
stratul extern din material neabsorbant, precum poliester sau combinație cu poliesteri.

Materialele textile elastice și mătasea trebuie evitate în compoziția măștilor. Sunt preferabile materialele textile ce permit spălarea la 60⁰C și mai mult. Pentru stratul intern se vor utiliza materiale absorbante (hidrofile), pentru a absorbi rapid picăturile. Pentru stratul extern se vor utiliza materiale rezistente/ce resping apa (hidrofobe), pentru a nu absorbi picăturile din mediul extern.

Masca trebuie să permită respirația în timpul vorbirii și mersului rapid.

Masca trebuie să fie utilizată doar de o singură persoană și schimbată odată ce este umedă sau murdară.

Măștile textile nemedicale trebuie spălate frecvent la temperaturi înalte.

Cine trebuie să poarte mască de protecție cu excepția lucrătorilor medicali?

Vânzătorii, polițiștii, farmaciștii, casierii, frizerii și alte persoane ce au o profesie ce implică apropierea fizică cu mai multe persoane;
Persoanele adulte și copiii de la 3 ani fără semne de boală când se află în spațiile publice aglomerate, cum ar fi: magazinele, transportul public; farmaciile, piețile, oficiile poștale, etc.;
Persoanele care au semne de boală respiratorie sau au contactat cu persoanele bolnave;
Persoanele care îngrijesc la domiciliu de vre-un membru al familiei bolnav;
Persoanele care sunt în risc major de a face complicații severe cu COVID – 19.

NB: Nu se recomandă părinților să aplice masca de protecție copiilor sub 3 ani din cauza riscului de a se sufoca. Se recomandă de a evita locurilor aglomerate împreună cu copiii pentru a reduce riscul de infectare a lor.

De reținut în utilizarea măștilor de protecție:

Înainte de a pune masca pe față și după ce o îndepărtați, spălați mâinile cu apă și săpun sau dezinfectați-le cu soluție pe bază de alcool;
Scoateți masca, apucând-o de barete. Evitați să atingeți partea din față a măștii;
În timp ce purtați masă, evitați să atingeți fața cu mâinile potențial contaminate (chiar și cu mănușile);
Evitați să împrumutați masca dvs. pentru alte persoane (chiar și din familie) și nu utilizați o mască împreună cu alte persoane;
Evitați să țineți masca la gât sub bărbie, pe frunte pentru a fuma, scuipa, vorbi la telefon, etc.

NB: Purtarea măștilor de protecție nu prezintă risc de sufocare sau de intoxicare cu bioxid de carbon în timpul respirației pe perioada de caniculă.

Purtarea corectă a măștilor de protecție este esențială pentru eficacitatea măsurilor de protecție și rezultatul scontat.

Inapoi la arhiva noutaților