Programe de educare și formare anticorupție sunt organizate de ofițerii Direcției prevenirea corupției din cadrul CNA și în perioada vacanței de vară. O sută de copii din toată țara, care se odihnesc la tabăra ”Camping” din Vadul-lui-Vodă, au fost astăzi protagoniștii mai multor activități desfășurate sub genericul ”Corupția pe înțelesul copiilor”, transmite CURENTUL.
Elevi ai claselor a VIII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a, aceștia cunosc deja multe despre cum se manifestă fenomenul corupției și au venit cu exemple concrete în acest sens, care au fost analizate de moderatorii evenimentului.
Totuși, despre unele lucruri copiii au aflat în premieră, de exemplu, cum trebuie să acționeze în situația în care sunt condiționați să ofere mită sau cât de grave pot fi consecințele corupției.
Sesiunea de informare a avut un caracter interactiv, experții anticorupție prezentându-le copiilor informații despre competențele Centrului Național Anticorupție, drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de cetățeni în raport cu fenomenul corupției, modalitățile de sesizare, dar și importanța de a fi integru mai întâi de toate.
A fost surprinzător să aflăm că, copiii știu din presă despre ultimele operațiuni de amploare ale CNA desfășurate în domeniile Educație și Sănătate. În această ordine de idei, o parte din ei s-au arătat dispuși să devină voluntari anticorupție, participând la organizarea activităților de prevenire, cât încă sunt elevi, alții au fost ferm convinși că vor să activeze în cadrul Centrului, odată cu obținerea diplomelor de licență în Drept sau Economie, în semn că susțin lupta împotriva corupției la toate nivelurile.
Amintim că, recent, directorul CNA, Bogdan Zumbreanu a reiterat într-o emisiune despre necesitatea introducerii în curriculum școlar a unui curs anticorupție pentru elevi, or acest tip de educație va contribui la dezvoltarea unui cetățean activ și responsabil. Predarea sistematică a noțiunilor anticorupție adaptate vârstei, dublate de o atitudine exemplară, vor duce la crearea unor modele demne de urmat și a unor viziuni corecte în gândirea tinerei generații.
Mâine, ofițerii CNA se vor întâlni cu alți copii de la tabăra de vară ”Zâmbetul” din Vadul-lui-Vodă.
Cristina Parfeni