Tratamentul minim-invaziv al malformațiilor cardiace la copii va fi finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) și în țara noastră. Primele intervenții ar putea fi asigurate chiar din anul 2017. În prezent, CNAM examinează posibilitatea alocării banilor în acest scop, transmite CURENTUL.
Copiii vor fi tratați, cu suportul statului, în instituțiile medicale din țară unde există specialiști și condiții pentru realizarea intervențiilor minim-invazive.
În prezent, datorită unui proiect implementat de o echipă de medici din țară și de peste hotare, 33 de copii au beneficiat de tratament modern gratuit.
Totuși, numărul pacienților minori, care necesită intervenții minim-invazive este mare. Potrivit statisticilor Institutului Mamei și Copilului, tratamentul este indicat pentru aproximativ 30 la sută dintre copiii cu patologii cardiace înnăscute.
Cardiologia pediatrică intervențională asigură succesul tratamentului în proporție de peste 95 la sută și o reabilitare rapidă. O intervenție costă în jur de 90 de mii de lei. Peste 400 de copii se nasc cu malformații congenitale cardiace, în fiecare an.
Cristina Parfeni