Cel de-al 16-lea contingent al Armatei Naţionale, detașat în Kosovo, a desfăşurat în lunile ianuarie-februarie curent activităţi specifice operaţiunii KFOR.
Astfel, potrivit comandantului contingentului, locotenent-colonel Vladimir Covalenco, militarii moldoveni, alături de cei din Italia, au participat la şedinţe teoretice şi practice în cadrul instruirii obligatorii la început de misiune. Pregătirea a cuprins elemente de debarcare a efectivului din elicopter în punctul destinat. La fel, pacificatorii s-au antrenat la compartimentul controlul mulţimii și fire phobia.
Totodată, militarii din contingentul ucrainean i-au familiarizat pe geniștii moldoveni cu tipurile de muniții descoperite în regiune.
După finalizarea perioadei de instruire, cei 40 de ofiţeri, sergenți și soldați vor fi implicaţi în activităţi de pază şi apărare a obiectivelor de importanţă deosebită, printre care şi Mănăstirea Visoki Dečani, de recunoaştere şi prezenţă a forţei în aria de responsabilitate a Comandamentului Regional-Vest(CR-W), de patrulare a zonei de operaţii, precum și misiuni de deminare.
Contingentul KFOR-16 a plecat în Kosovo în luna ianuarie 2022. Mandatul acestuia va dura șase luni.