[ X ]
Contingentul al VIII-lea KFOR a revenit în RM
14 Iunie

Cel de-al optulea contingent al Armatei Naţionale, detaşat în operaţiunea KFOR, a revenit în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Cu această ocazie, la Ministerul Apărării a avut loc, astăzi, o ceremonie, în cadrul căreia pacificatorii au fost decoraţi cu Diplome ale Guvernului şi distincţii ale Armatei Naţionale.

La eveniment, alături de conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major, au participat familiile militarilor din contingentul KFOR.

Prezent la activitate, ministrul Apărării Eugen Sturza a declarat că, cei 41 de ofiţeri şi subofiţeri şi-au îndeplinit mandatul de pacificator cu onoare, responsabilitate şi profesionalism, menţionând că aprecierea respectivă aparţine comandamentului KFOR şi oficialilor NATO, care s-au convins că militarii moldoveni dispun de pregătirea necesară, sunt interoperabili şi pot executa misiuni de orice gen.

„Sunt sigur că experienţa acumulată în Kosovo este una valoroasă pentru dumneavoastră şi pentru întreaga armată. Iată de ce vă solicit s-o aplicaţi în fiecare zi, acolo unde veţi fi repartizaţi – în unităţile militare, la funcţii de conducere – şi împreună, prin muncă asiduă, să mergem înainte, să reformăm armata şi să menţinem încrederea cetăţenilor în instituţia de apărare a ţării”, a spus Eugen Sturza.

Precizăm că, contingentul KFOR 8, care s-a aflat în Kosovo timp de şase luni, a fost format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari. Ei au executat misiuni de securitate, patrulare şi geniu. Cel de-al optulea contingent al Armatei Naţionale şi-a încheiat misiunea în Kosovo luni, 11 iunie curent, acesta fiind înlocuit de un alt contingent de militari moldoveni, 41 la număr, condus de locotenent colonelul Veaceslav Balan. Ceremonialul transferului de autoritate dintre cele două contingente a avut loc în baza multinaţională „Camp Vilaggio Italia”.

DSC_0845

DSC_0792

DSC_0775

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților