[ X ]
Consumatori de droguri surprinşi în flagrant delict. Iată ce riscă făptașii!
9 August

În cadrul patrulărilor pe străzile şi în curţile blocurilor de locuit, echipajele mobile ale Batalionului Reacţionare Operativă al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au reţinut mai mulţi indivizi suspectaţi de păstrare şi consum de substanţe narcotice, informează CURENTUL.

Astfel, un cuplu cu vârstele de 28 ani şi respectiv 31 ani, au fost observaţi de către un echipaj ce patrula pe strada Hipodromului din sectorul Râşcani, ce manifestau un comportament neadecvat. Asupra lor au fost depistate câteva pacheţele cu o substanţă uscată şi fărămiţată. Alţi doi indivizi au fost reţinuţi pe strada M. Sadoveanu din sectorul Ciocana, în timp ce inhalau droguri cu un dispozitiv confecţionat artizanal, care s-au dovedit a fi în vârstă de 27 ani şi respectiv 29 ani.

Iar un individ în vârstă de 19 ani a fost reţinut în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul Centru. Acesta a nimerit în vizorul poliţiştilor, întrucât se comporta suspect şi ar fi încercat să fugă într-o direcţie necunoscută. El a fost stopat de poliţişti, fiind depistate şase pacheţele cu o substanţă de culoare albă. Prin urmare, echipajele mobile au solicitat grupele operative din cadrul Inspectoratelor în toate cazurile depistate, pentru documentarea persoanelor şi ridicarea probelor delicte. Suspecţii riscă să fie cercetaţi penal şi sancţionaţi cu amendă în mărime de la 15 000 lei la 21 000 lei sau închisoare de la 2 la 5 ani.

Totodată au fost reţinuţi pe urme fierbinţi trei minori, implicaţi în săvârşirea jafurilor în stradă. În primul caz este vorba despre un minor de 12 ani, care ar fi jefuit un copil de 8 ani de un telefon de model “Samsung Galaxy S4”. Incidentul a avut loc pe strada Milescu Spătaru din sectorul Ciocana. Iar doi minori cu vârstele de 15 ani şi 16 ani, a fost reţinuţi în sectorul Buiucani, după ce ar fi  atacat o femeie şi deposedată de geanta de pe umăr.

Poliţia Capitalei a sporit activităţile specifice de contracarare a criminalităţii stradale, atât ziua cât şi pe timp de noapte, iar cetăţenii sunt rugaţi să informeze imediat serviciul 902 atunci când au devenit martorii unor infracţiuni sau contravenţii.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților