[ X ]
Consultanță americană gratuită în producerea și comercializarea vinului ecologic
27 Septembrie

Câteva entități din țara noastră vor beneficia, în perioada 26 septembrie-8 octombrie, de consultanță de afaceri în aspecte de marketing, axată în special pe producerea și comercializarea vinului ecologic, din partea unui voluntar al Programului USAID Farmer-to-Farmer”, implementat de CNFA Moldova.

Matt Novak dispune de o vastă experiență legată de elaborarea strategiilor de marketing, acordarea de instruiri și coaching. Pe durata misiunii sale în țara noastră, expertul va acorda asistență vinăriilor Equinox și Cricova, Asociației MOVCA, precum și va avea întâlniri la Oficiul Național al Viei și Vinului și la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Activitatea în țara noastră a voluntarului se va concentra pe stabilirea unor obiective de marketing pe termen scurt, mediu și lung, elaborarea unui plan de vânzări, precum și oferirea unor instruiri în cele mai bune practici de marketing.

Asistența expertului american a fost solicitată pe fondul unui interes în creștere din partea producătorilor agricoli moldoveni față de producerea de vin ecologic, din considerente de protecție a mediului, dar și economice, pe fondul creșterii cererii pentru vinurile eco.

Conform statisticilor oficiale, în prezent puțin peste un procent din suprafețele de vie din țara noastră sunt certificate ecologic, însă mai mulți vinificatori doresc să aplice aceste practici agricole.

Matt Novak a mai vizitat țara noastră și în 2021 prin intermediul programelor implementate de CNFA Moldova.

Inapoi la arhiva noutaților