În cadrul Ședinței din 9 septembrie 2022, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat persoanele responsabile din partea instituției, în componența Grupurilor de lucru implicate în coordonarea procesului de aderare a Republicii Moldova (RM) la Uniunea Europeană (UE), în parte ce țin de reformarea sistemului judiciar.
Astfel, din componența Grupurilor de lucru coordonatoare, implicate în asigurarea implementării mecanismului de organizare a procesului de aderare a RM la UE (Grupurile de lucru – ,,Sistemul judiciar și drepturi fundamentale” & ,,Justiție, libertate și securitate”), vor face parte vor face parte Angela Motuzoc, Președinte al CSP și Constantin Șușu, membru procuror al CSP.
Adnotăm că, odată ce Republica Moldova a primit statutul de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, procesul de coordonare a integrării europene devine mai complex.
În contextul dat, reamintim despre recomandările formulate de către Comisia Europeană vizavi de cererea de aderare a RM la UE, inclusiv cele inerente sectorului justiției, care prevăd „necesitatea finalizării etapelor esențiale ale reformei comprehensive a sistemului judiciar lansate recent în toate instituțiile din lanțul justiției și al procuraturii, pentru a asigura independența, integritatea, eficiența, responsabilitatea și transparența acestora; respectarea angajamentul de a lupta împotriva corupției la toate nivelurile și consolidarea luptei împotriva criminalității organizate”.