[ X ]
[ X ]
[ X ]
Consiliul Europei va propune Moldovei recomandări pentru strategia în sectorul justiției 2018 – 2024
21 Septembrie

Experți de la Consiliul Europei (CoE) sunt în proces de evaluare a strategiei implementate în domeniul justiției. Ei vor identifica lacunele existente și vor propune noi recomandări pentru a fi aplicate în următorii ani, transmite CURENTUL.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, și colegii săi au avut o întrevedere cu delegația de experți ai CoE aflată în vizită în țara noastră. Ei au fost interesați de evoluțiile din domeniu și au discutat despre: monitorizarea aplicării noilor legi, lupta împotriva corupției, cooperarea cu instituția ombudsmanului, mecanismul de prevenire a torturii și legea privind activitatea specială de investigații.

În urma evaluării, experții vor elabora un raport în care vor formula recomandări pentru a îmbunătăți reformele implementate și noi direcții de intervenție. Acestea se vor regăsi în următoarele documente de politici ce vizează sectorul justiției.

Menționăm că, echipa de experți efectuează mai multe vizite de documentare în instituțiile statului pentru cercetarea evoluțiilor din domeniul justiției. Ei au întrevederi cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, Centrului Național Anticorupție, Institutului Național de Justiție, Avocatul Poporului, Uniunii Executorilor Judecătorești, Institutului de Reforme Penale, dar și a unor ONG-uri de profil.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților