Consiliul Europei a lansat Proiectul „Sprijin pentru Oficiul Avocatului Poporului în protecția drepturilor omului în Republica Moldova”.
Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni și un buget de 800 000 de euro. Obiectivul principal al proiectului este de a asigura o mai bună promovare a drepturilor cetățenilor, de a consolida capacitățile Oficiului Avocatului Poporului în conformitate cu standardele Europene, dar și de a îmbunătăți rolul OAP în interacțiunea cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Partenerii proiectului sunt Ministerul Justiției, Oficiul Agentului Guvernamental din Republica Moldova și Consiliul pentru Egalitate. Printre beneficiarii finali ai acestuia se numără toți locuitorii Republicii Moldova, inclusiv grupurile vulnerabile și persoanele care solicită protecție și despăgubiri pentru încălcarea drepturilor omului.
„Consiliul Europei își menține promisiunea de a sprijini instituțiile pentru drepturile omului din cadrul statelor membre. Cu ocazia lansării noului proiect, reafirmăm angajamentul nostru de a contribui la promovarea și protejarea drepturilor omului prin consolidarea Oficiului Avocatului Poporului din Republica Moldova. Sunt convins că acest Proiect va avea un impact pozitiv asupra instituției și va contribui în mod semnificativ la dezvoltarea sa ulterioară”, a declarat în discursul său de deschidere, Falk Lange, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.
„Prin acest parteneriat, ne angajăm ferm să întărim și să promovăm independența și eficacitatea instituției noastre, dar și să devenim o instituție-model în regiune. Acest moment este un pas important în alinierea la standardele europene în domeniul drepturilor omului și consolidarea statului de drept în țara noastră. Cu sprijinul Consiliului Europei, avem încrederea că vom construi o societate justă și egală, în care fiecare persoană se va simți protejat și respectat”, a subliniat Ceslav Panico, Avocatul Poporului al Republicii Moldova.
Proiectul se aliniază Planului de Acțiune al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024, consolidând angajamentul organizației de a asista statele membre în atingerea standardelor și a celor mai bune practici europene.