[ X ]
Consilierii și locuitorii orașului Sîngera solicită CEC o nouă zi pentru referendumul local
16 Mai

Consilierii și locuitorii orașului Sîngera anunță că vor protesta împotriva deciziei Comisie Electorale Centrale (CEC) de a suspenda Referendumul local în privința construcției unei fabrici de prelucrare a deșeurilor, care urma să aibă loc pe 27 mai, transmite CURENTUL.

Consilierii au acordat CEC 3 zile pentru a-și schimba hotărârea și a indica altă dată de desfășurare a Referendumului.

Consilierul Valeriu Popa spune că s-au adresat de nenumărate ori la autoritățile publice centrale pentru a examina nemulțumirea locuitorilor.

„La 17 noiembrie 2016 am avut consultări publice cu Ministerul Mediului asupra acestui proiect. La ședința consiliului am depistat careva nereguli. Am strâns în 4 zile peste 2 mii de semnături și le-am înaintat Premierului și Ministerului. De la Minister am primit răspuns că toate documentele sunt în ordine. Ne-am adresat pentru audiență și la Premier și la Președinte. Petițiile noastre au fost redirecționate Ministerului Mediului, de la care am primit același răspuns. Oamenii din Sîngera au cerut Referendum. Materialele au fost expediate la CEC. Comisia a acceptat programul Referendumului, la o altă etapă aflasem că el s-a suspendat”, a spus consilierul.

Consilierul Ion Duca spune că anularea referendumului s-a făcut ilegal. „Cei de la CEC au aprobat hotărârea ca Referendumul să aibă loc pe 27 mai. După 26 aprilie, am convocat Consiliul orășenesc unde a participat și reprezentanți ai Ministerului Mediului și chiar Alina Russu. Ne-a presat să renunțăm la Referendum. Primele noastre sesizări erau validate legale din partea Cancelariei de Start, ulterior Cancelaria a emis un demers către CEC prin care indica că acțiunile noastre sunt ilegale.

Am contestat orice decizie la Cancelarie și am solicitat să se numească o nouă dată a Referendumului, în caz contrar la 20 mai vom ieși la protest. Acordăm CEC 3 zile să-și revadă hotărârile ilegale și să numească altă dată a Referendumului”, a spus consilierul.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților