Consilierii Fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău se află într-o vizită de lucru la Iași, unde au avut o ședință comună cu consilieri județeni din partea PNL și USR, precum și cu reprezentanți ai Primăriei municipiului Iași.
Vizita are drept obiectiv identificarea și preluarea bunelor practici administrative care pot fi aplicate în gestionarea eficientă a orașului Chișinău.
În cadrul discuțiilor au fost prezentate mai multe exemple de politici publice implementate la Iași, printre care sistemul digitalizat de administrare a parcărilor, aplicat din anul 2018, cu aproximativ 60.000 de locuri gestionate pe bază de abonament zonal și tarifare diferențiată în funcție de cerere.
Un alt subiect abordat a vizat gestionarea vehiculelor abandonate, unde proprietarii sunt notificați și au la dispoziție 15 zile pentru eliberarea acestora, după care intervenția este realizată de serviciile municipale. Din 2016 până în prezent, au fost eliberate aproximativ 50.000 de metri pătrați de spațiu public.
De asemenea, a fost prezentat sistemul de management al deșeurilor, complet digitalizat, cu monitorizare GPS a autospecialelor, supraveghere video a platformelor de colectare și soluții digitale pentru programarea ridicării deșeurilor de către cetățeni.
În domeniul transportului public, a fost evidențiată tranziția către un sistem complet digitalizat de plată a biletelor, disponibil prin card, aplicații mobile și automate amplasate în oraș.
Participanții au subliniat că aceste exemple demonstrează impactul unui management eficient și al unei voințe administrative orientate spre modernizare și servicii publice de calitate.
Consilierii PAS din CMC au menționat că vor analiza aceste practici pentru a le adapta și implementa la Chișinău, în vederea îmbunătățirii serviciilor municipale și a calității vieții cetățenilor.