Transparency International (TI) a făcut o monitorizare a conflictelor de interese, incompatibilităților și restricțiilor în autoritățile publice centrale, transmite CURENTUL.
Potrivit expertei Iana Spinei, scopul acestei monitorizări este identificarea eventualelor probleme/deficiențe în implementarea politicilor, iar în vizor au fost 12 autorități publice centrale care au un risc sporit de corupție.
Astfel, Transparency International a constatat că în toate entitățile vizate sunt desemnați responsabili care țin Registrul declarațiilor conflictelor de interese (MAI, MADRM, MF, MSMPS, IGPF și APP). De asemenea, sunt responsabili în subdiviziuni de audit intern (MAEIE), juridică (MEI), probleme speciale (MECC), securitate internă (SFS), integritate și supraveghere (SV).
În urma sondajului efectuat de TI, s-a constat că o parte importantă din respondenți nu cunosc noțiuni precum „persoane apropiate”, „conflict de interese consumat”, interpretează eronat noțiunea de „interese personale” și sunt toleranți la încălcări.
5 instituții (MECC, MSMPS, SFS, SV și APP) au 11 situații de conflict de interese declarate.
În urma controalelor Autorității Naționale de Integritate (ANI) s-au constatat 33 încălcări ce țin de conflictele de interese. Într-un caz, la MECC, s-a aplicat amendă, în alte două (MECC și MSMPS) persoanele au fost private de dreptul de a exercita o funcție publică pentru 3 luni.
Doar o parte din APC au publicat pe site-urile lor web informații privind conflictele de interese complete – MAI, MF, MJ, MEI, sumar – MECC, MSMPS și n-au publicat deloc – MADRM, APP și MAEIE.
Astfel, TI recomandă ANI să elaboreze un îndrumar privind aplicarea politicilor de competență, să sporească controlul asupra modului de soluționare a conflictelor de interese, să interacționeze cu organele de audit și control, să publice pe pagina web Registrul persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică, dar și să intensifice instruirile.
Autorităților, TI le recomandă să dezvolte documente și reguli interne pentru a facilita aplicarea politicilor, să controleze cum acestea sunt implementate, să instruiască agenții publici la acest capitol, să informeze publicul despre rezultatele aplicării politicii.
Perioada de monitorizare a fost mai – iunie curent.
Cristina Parfeni