[ X ]
Confirmat! Cînd va avea loc întrevederea între Dodon și Putin
24 Decembrie

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Rogozin, care a sosit la Chişinău în această noapte, informează CURENTUL.

În cadrul întrevederii Dmitri Rogozin a transmis felicitări din partea conducerii Rusiei, cu prilejul investirii în înalta funcţie de Preşedinte al ţării, precum şi a transmis invitaţia de a efectua o vizită oficială în Federaţia Rusă.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, în cursul dialogului părţile au făcut un schimb de opinii cu privire la starea actuală a relaţiilor bilaterale moldo-ruse, perspectivele unui eventual progres în problema transnistreană, soluţionarea principalelor subiecte în colaborarea moldo-rusă agenda întrevederii cu Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse.

”Am acceptat cu plăcere invitaţia şi mi-am exprimat speranţa la o relansare plenară a relaţiilor moldo-ruse”, a menţionat Igor Dodon.

Întrevederea cu Vladimir Putin este planificată pentru data de 17 ianuarie 2017.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților