[ X ]
Conferință cu participarea a 27 primari și reprezentanți ai orașelor înfrățite cu Chișinăul. Ceban: Suntem deschiși pentru colaborări
16 Iulie

Cu ocazia a 585 ani de la prima atestare documentară a Chișinăului, a fost organizată pentru priam dată un eveniment internațional în cadrul căruia au fost invitate reprezentanții orașelor din mai multe țări, atât din Vest, cât și din Est, orașe cu care este înfrățit și cu care colaborează municipiului Chișinău, transmite CURENTUL.

La conferință au participat 27 de primari și reprezentanți ai orașelor.

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a mulțumit pentru că au acceptat invitația de a se reuni într-un eveniment dedicat aniversării a 585 de ani de la prima atestare documentară a orașului Chișinău.

„Pentru noi este foarte important să promovăm orașul, să păstrăm și să împărtășim valorile și tot ce avem mai frumos, atât prin activități locale, cât și prin colaborarea cu orașele de peste hotare.

Conferința de astăzi, cu participarea mai multor orașe prietene, este un prilej minunat de a reaminti tuturor cât de importantă și necesară este comunicarea continuă cu toți partenerii și prietenii Chișinăului și să transmitem mesajul că suntem deschiși pentru colaborări în diverse domenii.

Promovarea și menținerea relațiilor de cooperare cu orașele înfrățite și partenere este un domeniu extrem de vital pentru dezvoltarea orașului.

O dezvoltare în strânsă cooperare cu alte orașe este calea optimă spre realizări frumoase și tangibile.

De asta, ne propunem să creștem și să progresăm în colaborare cu partenerii noștri de peste hotare, să oferim și totodată să învățăm din experiența altor orașe, totul spre beneficiul locuitorilor noștri”, menționează Ion Ceban.

De asemenea, primarul a informat că la nivelul Chișinăului, sunt mai multe proiecte implementate în parteneriat cu orașele înfrățite și partenere.

„Proiectele și acțiunile implementate și altele care urmează, contribuie de fapt și la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030 a Primăriei Chișinău.

Chiar dacă contextele de dezvoltare sunt diferite de la o țară la alta, orașele au ce învăța unele de la altele, au un potențial enorm de colaborare și de susținere reciprocă, inclusiv în contexte mai largi în cadrul unor rețele regionale și globale.

Consider că orașele și administrațiile ar trebui să se cunoască și să mențină permanent linii deschise de colaborare, să se sprijine, să se ajute în momentele dificile și să se bucure reciproc de rezultatele frumoase obținute în procesele de transformare și dezvoltare, de globalizare și în procesul de gestionare a unor evenimente sau situații care aduc beneficii tuturor”, mai spune Ceban.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților