În cadrul discuțiilor cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea, împreună cu membrul Comitetului Executiv, Olga Cebotari și deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, au enunțat poziția PSRM cu referire la pachetul de amendamente propus de Guvern ce vizează cadrul normativ aferent modificărilor constituționale privind sistemul judecătoresc, informează CURENTUL.
Astfel, a fost reiterat faptul ca reforma justiției inițiată, prin modificările constituționale, a fost lansată de PSRM, fapt ce demonstrează o deschidere pentru implementarea unei reforme veritabile a sistemului justiției.
De asemenea, a fost subliniat faptul că PSRM va contracara și va combate orice tentativă de preluare sub control politic a puterii judecătorești, în acest sens fiind enunțată necesitatea adoptării deciziilor ce vizează domeniul justiției prin consens larg politic și social, și nu doar prin asigurarea unui vot major în Parlament.