[ X ]
Conducerea PLDM, la Congresul Partidului Popular European
19 Noiembrie

Conducerea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va participa la Congresul Partidului Popular European (PPE), care va avea loc pe 19 și 20 noiembrie a.c., la Zagreb, Croația, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, la reuniunea celei mai importante forțe politice din Uniunea Europeană vor participa peste 2000 de politicieni și lideri popular europeni din circa 40 de țări.

„Agenda evenimentului include alegerea unei noi conduceri a PPE, combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea tinerilor și Balcanii de Vest ș.a. Partidul Liberal Democrat din Moldova va fi reprezentat de președintele Tudor Deliu, vicepreședinții Alexandru Bujorean și Iulian David, președinta Organizației de Femei a PLDM, Nadejda Plăcintă, și președintele OT PLDM Florești, Dumitru Colța. PLDM a devenit membru cu statut de observator al PPE în 2011”, se spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților