[ X ]
Conducerea Î.S. ”Poșta Moldovei” și Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova au semnat un Memorandum de Înțelegere
12 Noiembrie

Astăzi, 12 noiembrie 2020, conducerea Î.S. ”Poșta Moldovei”, în persoana Directorului Vitalie Zaharia și Douglas Muir, Directorul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova (Programul USAID), au semnat un Memorandum de Înțelegere, scopul principal al căruia este consolidarea relațiilor bilaterale dintre Părți, conlucrarea în vederea inițierii și dezvoltării de proiecte comune de anvergură, precum și facilitarea lansării comerțului electronic în Republica Moldova, informează CURENTUL.

În baza acestui Memorandum, Programul USAID va oferi operatorului poștal național suport sub formă de asistență tehnică și consultanță, necesare pentru realizarea următoarelor obiective:

  1. Elaborarea unui studiu cu privire la serviciile de curierat în Republica Moldova.
  2. Dezvoltarea unui sistem informațional destinat persoanelor fizice/juridice pentru gestionarea informațiilor și completarea declarațiilor vamale poștale (CN22/CN23), conectarea cu sistemul informațional CDS (Customs Declaration System), precum și implementarea noii pagini web a Poștei Moldovei și a instrumentelor IT încorporate pe aceasta.
  3. Obținerea statutului de Agent Economic Autorizat de către operatorul poștal desemnat al Republicii Moldova.

Parteneriatul configurat astăzi prin Memorandumul semnat este unul strategic și important. Acesta va servi drept temei de perspectivă pentru realizarea de colaborări și cu alți parteneri de dezvoltare locali și internaționali, fapt pentru care exprimăm întregii echipe a Programului USAID deosebita noastră recunoștință.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților