[ X ]
Conducerea ANSA a discutat cu Ambasadorul R. Belarus în R. Moldova
1 Iunie

Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici a avut o întrevedere cu Anatolii Kalinin, Ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

„Ambasadorul s-a prezentat la debutul numirii sale în funcția de rang diplomatic, manifestând deschiderea pentru o cooperare strânsă, în scopul facilitării dezvoltării relațiilor comerciale între Republica Belarus și Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al ANSA.

La rândul său, Cotici a făcut o prezentare a Agenției, a structurii regionale și a sistemului de laboratoare. „De asemenea, a fost trecută în revistă conlucrarea fructuoasă până în prezent cu Partea Belarusă, inclusiv abordarea eficientă a diferitor aspecte în comerțul bilateral”, mai comunică sursa.

În continuarea discuțiilor, interlocutorii au convenit asupra continuării dezvoltării parteneriatului între cele două țări, precum și intensificării cooperării bilaterale întru asigurarea securității populației din Republica Moldova și Republica Belarus.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților