[ X ]
Condamnați la închisoare pentru trafic de copii și ființe umane. Au traficat în doi ani 11 persoane
2 August

Patru persoane au fost condamnate în total la 73 de ani de detenţie pentru comiterea traficului de copii şi fiinţe umane, precum şi constrângerea de a face declaraţii mincinoase, transmite CURENTUL.

Procuratura Generală a demonstrat vinovăţia celor patru, instanţa stabilindu-le pedepse a câte 25, 22, 15 şi 11 ani închisoare. Cel de-al cincilea membru al grupului criminal a fost absolvit de magistraţi de răspundere penală. Procurorii au demonstrat că, la finele anului 2013, inculpaţii au creat un grup criminal organizat, specializat în trafic de persoane, care a activat până în luna mai 2015, atunci când activitatea criminală a acestuia a fost anihilată de organele de drept.

În perioada respectivă, membrii grupului criminal organizat au traficat unsprezece persoane, printre acestea – şase minore, care au fost recrutate şi exploatate sexual comercial în apartamente din capitală, acţiuni săvârşite prin ameninţare şi cu aplicarea violenţei fizice şi psihice, prin abuz de situaţia de vulnerabilitate a victimei.

Procurorii vor contesta sentinţa primei instanţe şi vor solicita condamnarea tuturor membrilor grupului criminal la pedepse cu închisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților