[ X ]
Condamnați la închisoare după un furt de bunuri din mănăstire, estimate la peste un milion de lei
17 Iulie

Doi recidivişti au fost condamnaţi pentru furturi, comise în proporţii deosebit de mari dintr-o mănăstire din raionul Drochia. Procuratura raionului Drochia le-a demonstrat vina, unul dintre inculpaţi fiind condamnat la 8 ani şi 6 luni, iar complicele acestuia la 7 ani şi 60 de zile închisoare, transmite CURENTUL.

Crimele au fost comise la începutul lunii aprilie curent, la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia.

Procurorii au demonstrat că, unul dintre inculpaţi a pătruns în interiorul mănăstirii prin escaladarea unui geam, de unde a sustras mai multe obiecte de cult. Peste trei zile, acesta a revenit la locul crimei, însă nu singur, ci împreună cu un amic, care chiar în acea zi fusese eliberat, înainte de termen, din detenţie. Prin metoda similară indivizii au pătruns în biserica mănăstirii, au forţat sistemul de fixare a sticlei de protecţie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar din tetrapod au furat mai multe bijuterii din aur şi argint donate de enoriaşi. Potrivit estimărilor, valoarea bunurilor sustrase se ridică la peste un milion de lei.

Indivizii au fost reţinuţi în aceeaşi zi, în autogara din Soroca, asupra lor fiind depistate lucrurile sustrase din lăcaşul sfânt şi restituite mănăstirii.

Aceştia au câte 45 de ani, sunt locuitori ai raioanelor Făleşti şi Orhei, şi au mai fost în conflict cu legea, fiind condamnaţi pentru o serie de furturi din biserici.

Din momentul reţinerii şi până la sentinţă, inculpaţii s-au aflat în arest. Fiind audiaţi de procurori, indivizii şi-au recunoscut integral vina, încheind acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților