La 31 mai, de către Judecătoria Drochia, sediul Rîşcani, a fost pronunţată sentinţa de condamnare în privinţa a doi inculpaţi, în cazul dublului omor cu sustragerea deschisă a bunurilor materiale, care a avut loc la 19 iunie 2016, pe teritoriul unei brigăzi de tractoare, din raionul Rîşcani, transmite CURENTUL.
Acuzarea de Stat a fost susţinută de către procurorii PCCOCS, of. „Nord”.
Prin sentinţa nominalizată, unul din inculpaţi, a fost recunoscut culpabil în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit.e), g) şi j) din Codul penal şi art.187 alin.(5) din Codul penal, fiind condamnat la pedeapsa – detenţiunea pe viaţă.
Este de menţionat, că inculpatul anterior comiterii infracţiunii incriminate, a fost condamnat de două ori pentru săvârşirea infracţiunilor cu aplicarea violenţei fizice în privinţa persoanei, în ambele cazuri fiind condamnat la pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării pedepsei, stabilindu-i-se perioadă de probaţiune.
Al doilea inculpat, a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.323 alin.(1) din Codul penal, fiind condamnat la 3 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.
Prin aceiaşi sentinţă, a fost admisă parţial acţiunea civilă înaintată de succesorii legali ai victimelor, urmând ca inculpaţii să achite în beneficiul acestora bani în sumă de 2 milioane de lei.
Cristina Parfeni