Proiectul „Moldova Eco Energetică” a fost selectată în calitate de partener al concursului „Start Up Energy Transition”, organizat Agenția Energetică din Germania cu parteneri în 70 de state, transmite CURENTUL.
Potrivit membrului Consiliului de coordonare a Proiectului „Moldova Eco Energetică”, Mihai Stratan, concursul are drept obiectiv identificarea și premierea celor mai reușite Start Up-uri în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice și se desfășoară în 5 categorii – energetică urbană, energie pentru mobilitate, tehnologiile pentru combaterea schimbărilor climaterice, platforme și comunități, precum și tehnologiile viitorului de fabricare și producere.
Conform prevederilor concursului, învingătorul din fiecare categorie va primi un premiu în valoare de 10 mii euro și va avea posibilitatea de ași prezenta proiectul potențialilor investitori la Conferința internațională „Start Up Energy Transition Tech Festival”, care se va desfășura în luna martie 2017 la Berlin. Cel mai bun Start Up va primi premiul special, în valoare de 20 mii euro, oferit de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Termenul limită de prezentare a proiectelor pentru participare la concurs este 31 ianuarie 2017. Informațiile suplimentare, privind condițiile și cerințele înaintate față de compania-candidat, pot fi solicitate de la Agenția pentru Eficiență Energetică (www.aee.md).
Companiile, care aplică la concurs devin automat membre ale Rețelei ”Start Up Energy Transition”, care include parteneri din 70 de state, și pot beneficia de schimb de experiență și informații cu cele mai performante companii din domeniu.
Cristina Parfeni