Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Mihai Popșoi, în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat un bilanț al Reuniunii Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, care a avut loc la Strasbourg, informează CURENTUL.
„A fost adoptată o rezoluție, în care, în mare parte, colegii noștri din Parlamentul European au apreciat demersurile și eforturile depuse de către Guvernul Maia Sandu pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană. E adevărat că, pe lângă aceasta, partenerii europeni sunt îngrijorați de reforma justiției”, a comunicat Popșoi.
În același timp, el a oferit și alte detalii. „În rezoluție este reflectată situația din ce în ce mai proastă situația audiovizualului din Republica Moldova. Această rezoluție are, pe de o parte, un caracter de constatare a unor reușite a fostei guvernări Maia Sandu și, totodată, cu o doză de îngrijorare legată de stagnarea pe care o vedem la Chișinău”, a conchis Popșoi.
Mihaela Conovali