Clubul Jurnaliștilor de Investigație, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, a pus în discuție subiectul privind măsura în care alegerile din 24 februarie din Republica Moldova sunt incluzive. Astfel subiectul a fost axat pe șansele persoanelor cu nevoi speciale, celor de diferite etnii, tinerilor sau femeilor de a vota sau de a fi votați, informează CURENTUL.
Reprezentantul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dana Munteanu, a comunicat despre cât de accesibile sunt urnele de vot pentru persoanele unele categorii de persoane.
„Accesibilitatea este unul dintre scopurile pe care încearcă să le asigure Comisia pentru persoanele cu dizabilități – în mod continuu, nu doar pentru scrutinul dat. Noutatea pe care o aducem în cadrul normativ de data aceasta este că au fost impuse careva cerințe tehnice speciale pentru secțiile de votare. Mă refer la căile de acces, la uși, chiar și drumurile aferente secțiilor de votare. La fel, CEC are un regulament care prevede modul de asigurare a persoanelor cu dizabilități a accesului la secțiile de votare”, a declarat Munteanu.
Președinta Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova, Cornelia Cozonac, s-a referit la numărul femeilor pe listele electorale.
„Toate partidele au respectat cota de 40 la suta femei pe listele electorale, dar la monitorizare s-a constatat că, cele mai multe femei sunt pe ultimele locuri în liste, locuri mai puțin avantajoase. Astfel, șansele lor sunt mult mai mici”, a conchis Cozonac.
Mihaela Conovali