Academia de Științe a Moldovei i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa compozitorului, Maestrului în Artă, Constantin Rusnac, transmite CURENTUL.
„În calitatea sa de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, funcţie pe care o deţine din 1993, compozitorul a fost și un ambasador al culturii naționale, promovând cultura autohtonă în cel mai frumos mod în întreaga lume, demonstrând prin aceasta că suntem un popor valoros, cu personalități marcante care trebuie sa fie cunoscute departe de hotarele țării. Istoria vieții demonstrează că, maestrul, este nu numai un creator de excepție, compozitor desăvârșit, un muzicolog iscusit, un poet talentat, dar este și o persoană publică foarte importantă care merită toată considerația comunității. Avea 28 de ani când a compus opera „Sărbătoreasca”, în 1976, după aceea i-a fost acordat Premiul de Stat. Nici o personalitate nu a fost distinsă la atare vârstă cu un premiu atât de important”, a spus președintele AȘM, Gheorghe Duca.
Maestrul Rusnac a ținut să remarce chiar în debutul alocuțiunii sale faptul că, cultura este forţa motrice a unei societăți, anume prin cultură noi putem să dăinuim. În acest sens, a făcut o trimitere la spusele tatălui său, pe care le are în memorie până acum: „Cultura pentru unii e și rușine, cultura presupune și obraz subțire care poate să roșească, fiindcă cei care nu au cultură, au obrazul gros și nu roșesc”.
Titlul onorific de Doctor Honoris Causa al AȘM i-a fost acordat compozitorului Constantin Rusnac, în semn de prețuire și recunoaștere a meritelor culturale, didactice și artistice, de apreciere a contribuției sale originale la promovarea și sporirea prestigiului artei muzicale naționale pe meridianele lumii.
Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie 1948 în satul Trebisăuţi, raionul Briceni. A absolvit Şcoala de muzică republicană de 11 ani (actualmente – Liceul de muzică „C. Porumbescu”) şi Institutul de Arte „G. Musicescu” (teoria muzicii, muzicologie şi contrabas) din Chişinău. A fost profesor de solfegiu, armonie şi teoria muzicii la aceleaşi instituţii, redactor, redactor-şef al Colegiului de repertoriu pentru colectivele artistice din țară, prim-viceministru al Culturii, rector al Conservatorului Moldovenesc de Stat „G. Musicescu”. Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”. În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.
foto: Eugenia Tofan
Cristina Parfeni