[ X ]
Comitetul Parlamentar de Asociere R.Moldova – UE urmează să aprobe o declarație de susținere a parcursului european al țării noastre
23 Martie

În cadrul celei de-a 13-a reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM-UE) va fi aprobată o declarație comună de susținere a parcursului european al țării noastre. Copreședinții CPA RM-UE, Mihail Popșoi și Siegfried Mureșan, au susținut o conferință de presă la Parlamentul European, în cadrul căreia au anunțat despre conținutul declarației care va fi propusă spre aprobare.

Astfel, urmează a fi propusă oferirea unui sprijin suplimentar, precum și asistență tehnică Republicii Moldova în procesul de implementare a reformelor. De asemenea, vor fi propuse sancțiuni pentru oligarhii moldoveni care încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova. „Având în vedere provocările cu care se confruntă Republica Moldova în prezent, facem tot ce este posibil nu numai pentru a menține stabilitatea în Republica Moldova, dar și pentru a continua programul ambițios de reforme. Știm că fără un sistem de justiție, care să funcționeze, care să fie independent, fără lupta împotriva corupției, este foarte greu să consolidăm democrația, să ne dezvoltăm economic”, a menționat vicepreședintele Parlamentului, copreședintele CPA RM-UE, Mihail Popșoi.

„În aceste zile, ne întâlnim la Bruxelles pentru a ne exprima sprijinul față de Republica Moldova din partea Uniunii Europene. Urmărim situația de acolo, suntem la curent cu toate progresele înregistrate. De asemenea, suntem conștienți de încercările permanente de a destabiliza și provoca lucrurile în Republica Moldova. Suntem conștienți că riscurile de securitate pentru Republica Moldova și pentru statele membre UE sunt comune și sunt aceleași. De aceea vom lucra pentru a consolida securitatea la granița de este a Uniunii Europene, inclusiv în Republica Moldova”, a menționat copreședintele CPA RM-UE, europarlamentarul Siegfried Mureșan.

CPA RM-UE reprezintă forumul parlamentar al Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. Din el fac parte membri numiți de Parlamentul Republicii Moldova și de Parlamentul European, care se întrunesc de două ori pe an, alternativ la Chișinău și Bruxelles.

Inapoi la arhiva noutaților