Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a prezidat, astăzi, prima ședință a Comisiei pentru reforma constituțională formată în baza Decretului semnat recent, informează CURENTUL.
„Am salutat foștii președinți ai Curții Constituționale a Republicii Moldova, foștii judecători, alți juriști practicieni și specialiști în dreptul constituțional, care au intrat în componența Comisiei și le-am adresat mulțumiri pentru disponibilitatea de a participa la elaborarea propunerilor de revizuire a Legii Supreme. Am subliniat importanța unor astfel de modificări, deoarece timp de 10 ani s-au înregistrat numeroase cazuri de interpretare liberă sau extensivă a unor prevederi ale Constituției, dar și utilizarea Curții Constituționale ca instrument politic, ceea ce a provocat situații de criză”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine