[ X ]
Comisia parlamentară de specialitate a examinat raportul de audit la Ministerul Mediului pe anul 2023
8 Mai

Membrii Comisiei de control al finanțelor publice au audiat raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Mediului încheiate la 31 decembrie 2023.

Documentul, elaborat de Curtea de Conturi, conține o analiză detaliată a situației financiare a instituției, incluzând date privind bilanțul contabil, veniturile și cheltuielile, fluxul mijloacelor bănești, executarea bugetului, precum și un sumar al politicilor contabile semnificative.

Auditul a relevat o serie de neconformități, care au stat la baza exprimării unei opinii cu rezerve. Astfel, Ministerul Mediului nu a asigurat evaluarea și contabilizarea terenurilor fondului forestier (334,29 hectare) și ale fondului apelor (326,8 hectare). Această omisiune a dus la o subevaluare încadrată între 3,8 și 24,5 miliarde de lei a soldului corespunzător.

Totodată, Ministerul Mediului nu a transmis către gestionari sau fondatori volumele de investiții efectuate în perioada 2019–2023 în obiective gestionate de terți. Acestea au fost înregistrate necorespunzător în categoria „Construcții speciale”, în loc să fie reflectate la „Investiții capitale în active în curs de execuție”. Valoarea acestor investiții, în sumă de 265,1 milioane de lei, nu a fost capitalizată corespunzător ceea ce a condus la o distorsionare a situației financiare raportate.

În raportul de audit se semnalează și lipsa unor acțiuni concrete pentru implementarea prevederilor cu privire la administrarea patrimoniului public. Opt întreprinderi silvice de stat au inclus în capitalul lor social 26 de clădiri aparținând domeniului public al statului, generând o supraevaluare de 7,1 milioane de lei. În plus, Ministerul Mediului păstrează eronat, în evidențele contabile, valoarea capitalului social a două întreprinderi de stat, deși fondatorul legal al acestora este Agenția Proprietății Publice. Aceasta a condus la dublarea pozițiilor bilanțiere și la o supraevaluare suplimentară de 4,6 milioane de lei. De asemenea, au fost identificate deficiențe legate de neînregistrarea a 3,31 mii de hectare de terenuri ale fondului forestier date în arendă de către Agenția „Moldsilva”. Cu excepția unei suprafețe de 1,14 hectare, aceste terenuri nu sunt înregistrate în Registrul bunurilor imobile, ceea ce a condus la o subevaluare estimată între 83,8 și 243,2 milioane lei a soldului conturilor aferente.

Auditul a mai constatat că ministerul nu a transmis beneficiarilor valoarea investițiilor efectuate anterior exercițiului bugetar în activele gestionate de terți. Acest fapt a împiedicat capitalizarea acestor investiții și calcularea uzurii, determinând o supraevaluare de 31 milioane de lei în conturile referitoare la mașini și utilaje.

În raportul de audit se menționează și despre lipsa unor politici clare de evidență contabilă privind evaluarea vegetației forestiere – copaci, păduri, arbuști – care constituie bunuri ale statului și sunt parte a domeniului public. Totodată, s-au semnalat deficiențe referitoare la clasificarea neconformă a alocațiilor destinate implementării politicii de stat în domeniul mediului, precum și deficiențe în ceea ce privește buna guvernanță.

Urmare a misiunii de audit, au fost emise 11 recomandări pentru remedierea neconformităților. Evaluarea implementării recomandărilor relevă că patru dintre acestea au fost implementate integral, trei – parțial, iar patru nu au fost implementate, rezultând un grad de implementare de 54,5 %. Majoritatea recomandărilor neimplementate se referă la nedelimitarea terenurilor și neînregistrarea drepturilor patrimoniale.

Raportul de audit a fost remis spre informare, examinare și, după caz, implementare a recomandărilor Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Mediului și Agenției „Moldsilva”.

Misiunea de audit public extern a fost realizată în conformitate cu Programul activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2024.

Inapoi la arhiva noutaților